ÎNGERE...

http://iubirepentruingeri.blogspot.ro/2015_04_01_archive.html

În așteptarea unui 385...

Îngere cu ochi de miere
Și cu crini în obrăjori,
Cu-aripioare de zăpadă
Și cu zâmbetul în nori,

Hai să fim din nou prieteni
Pe-o frunză de curcubeu,
Eu să-ți dau puținel verde,
Tu, un pic din raiul tău...

2006

O FELICITARE DE CRĂCIUN

R

E N

B La A

I Mulţi L

V Ani !!!!! 2017 A

E suficient s-o citeşti cu tâlc!

Nu aduce critici unei rime-fulg:

Πn e a d e t u c r e z i ! ! !

B U N I ÎŢI VOR F I A N I I

Ea ninge în gânduri speranţe-zăpezi

De-i privi atent, fără multă grabă,

Iar când rima-fulg ţi-a căzut în palmă,

R â z i când r â n d u r i l e îmi c i t e ş t i!

Am trimis în luna lui D E C E M B R E

R I M E - F U L G I P R I E T E N E Ş T I

U N D E V A ÎN D E P Ă R T A R E

  Bucureşti  

24.12.2016

VERBINESCU

ATLANTIS

Când umbra unui vis îți stă însoțitoare,

Cu ea să faci minuni în a lumii vâltoare,

Înduplec-o cu gândul și lasă-l glăsuit,

Pentru că fără rugă nimic nu s-a clintit.

Un cântec se întoarce de unde a venit,

În tihna neștiută, de nimeni auzit,

De nu l-ar fi urnit la noi să se coboare

Prin a sa inimă, o fire iubitoare.

.................................................................

ÎL VĂD CUM SE APROPIE, MI-E SETE...

Mai multă lume a venit să mă-ntâlnească,

Ca traista cu povești să mi-o golească,

Dar ochii mei îl căutau prin toți și toate,

Nu îl vedeam, dar îl simțeam pe-aproape.

Străinul cu ploaia strânsă în picouri,

Cu mânuirea verbului pitită în carouri,

Ce duce noaptea-n ochi și ceru-n plete,

Îl văd cum mi se-apropie, mi-e sete.

Când cei veniți au ochi doar pentru mine,

Ai mei, străine, te caută pe tine,

Sunt uluit acum cum n-am fost niciodată,

Deci pistolarul nu-i un el, e-o fată...

Cu straiul alb și buzunare pline ochi,

Aș tot privi-o, dar mi-e să n-o deochi,

Iar când ajunge lângă mine, la un pas,

Nu-i văd decât pantofii și n-am glas.

”Sunt Campbell?!”, răspunsul pare tipic,

Se recomandă –”Sunt cea care vă critic!?”,

Dar n-are-n ochi nici vipere, nici ură,

Doar admirație, ia uite ce turnură...

Mă-ncearcă o emoție de început de toamnă,

Cafeaua fără zahăr aș beau-o cu o doamnă,

Aș savura-o-amară, cum face dumneaei,

Scoțând din buzunare un maldăr de idei.

SINCHISEALĂ

Un trandafir mai alb ca spuma mării

Mi-a dăruit străinul cu haine de tăciune,

Nici ochii nu-i vedeam din capul scării,

Pe masă revolverul ședea a-nchinăciune.

Sub borul pălăriei îi intuiam de smoală,

Netemători de umbre, cu toată noaptea-n ei,

Ghiceam o strălucire a minții, solitară,

Cu flăcărui albastre ca daruri de la zei.

Îl dibuiam în suflet, răceală calculată,

Când pentru cei din jur părea un pistolar,

Simțind că vorba lui ca glonțul șuierată

Ducea cu ea lumină, lovind ținta cu har.

Atât a fost atunci, doar cât un punct de nadă,

Ca pentr-o revedere mânată de-un soroc,

Știam c-are să vină cu haine de zăpadă,

În grijă să mă aibă, ca gândul cu noroc.

APA VIE

Între noi zici că-i un punct,

Da’nu-i piatră de-ncercare –

Dacă ai să te apropii

Punctul mic e la izvoare…

Unde sângele luminii

S-a-nsemnat pentru vecie,

Să ne-adune peste vremuri

Să aducem apa vie.

03.08.2014

FUCSIA

Zambile în brumar ca o fărâmă de primăvară târzie

Mi te-amintesc cu tot ce-ar fi putut să fie,

Garoafele fucsia răsfirate în vasul cu îngerul la toartă,

Îți caută gândurile adâncite de soartă,

Tu aștepti o minune și o chemare în noapte din partea mea,

Ca și cum aș sufla într-o păpădie și s-ar întâmpla,

Eu îmi stârnesc vîrfurile degetelor să îți scrie un răvaș,

Tu abia aștepti să te caute un poștaș...

Pe o foaie de hârtie am să aștern cu migală, artistic,

Cu tocul câteva rânduri și-un sărut beletristic,

Mai rămâne să tocmesc un porumbel voiajor,

C-un inel să-i prind mesajul de picior,

Așa că deschide-ți degrabă o fereastră în vis

Ca atunci când ajunge la tine să fie deschis...

NU E MARE FĂRĂ VAL

Singurătatea e un mal

Nelovit vreodată de-un val,

Întoarsă-i ca o mare seacă,

Sau te înalță, sau te îneacă.

Când soarta te aduce aici

Învață cum să te ridici,

Căci dacă ploaia te ascultă,

Pe undeva este și-o plută.

Să-ți spele răul și să-l ia

Va plânge cerul tău câtva,

Și uite-ți marea nesfârșită

De malul tău pustiu proptită.

Și nu e mare fără val,

Nici vale, dacă nu e deal,

Comoară nu-i, de-i dezvelită,

Dar toate-s rugă auzită.

17.11.2016

PE ÎNDELETE, CIREAȘA NU-I AMARĂ

Ascunsă în a ta închipuire

Am tors lumina și-am făcut-o ghem,

Când l-am rostogolit în amintire

Ai tresărit simțind că eu te chem.

Ți-ai poleit cu soare-nfățișarea

Și m-ai privit gândind în necuvinte,

Tăcerea m-a cuprins cu-mbrățișarea

Pe care mi-ai trimis-o să m-alinte.

Iubire de noiembrie păstrată

Ca o dulceață uitată în cămară,

Se lasă gustului aristocrată,

Pe îndelete, cireașa nu-i amară...

DIN BOABE DE SARE

Ca să ajung la tine

Mi-ai pus la picioare

Cel mai strașnic munte

De sare.

Străpungea noaptea

Și mi se topea în vis,

Uneori te-ntâlneam

În Țara Minunilor,

Ca Alice.

Am început să urc

Cu avânt, pieptiș,

Colo, floarea-lacrimii,

Dincolo, un desiș,

Tot urcând, uite,

Piatra ta de-ncercare,

”Dacă de oprești,

Doare, dacă urci,

Doare!”

Ca să mă limpezesc,

Să fi fost pe la amiaz’,

Din palme am băut

Apă din iaz.

Am simţit sarea

Până în dulcele ei,

Am închis ochii

Şi te-am văzut

Printre lei.

Sălbatice arătări,

Strălucind auriu,

Îmbelşugau toamna

Muntelui pustiu.

Am împins piatra

S-o ia devale,

Mi s-a aşternut

Dinainte

Cea mai scurtă cale.

Drept înainte,

Până-n inima muntelui,

Fără cuvinte,

Cu răbdarea pământului.

Am simţit sloiul

Gândului de sus,

Am închis ochii,

Te-am chemat

Şi te-am adus.

Acum uită-te

În ochii mei,

Din boabe de sare

Zboară porumbei.

ZIUA MONDIALĂ A ZÂMBETULUI

Nu ai nevoie de umbrelă ca să te ferești de o ploaie de zâmbete!

MOTY

CÂNTEC

Cu floarea gândului la ureche,

Mă las pictată închipuirii tale,

Ca-n pânzele cu-argintărie veche,      

Cum umbrele coboară în pocale.

Mă chemi să viu din valea amintirii,

Ca să înnozi cu mine un descântec,

Când zorii amețesc în chef satirii,

Sunt visul tău ce-a nemurit în cântec.

L-auzi încet cum susură ascuns

Ca pârâiaș prin peșterile ființei,

Ca ploaia prefăcută în răspuns

Când picură pe piatra năzuinței.

POANTE

Degas stă în fața șevaletului gânditor,

O balerină își menține echilibrul ușor,

Dali se apropie ca un scamator

Suprarealist o apucă de picior

Și-o azvârle tam-nesam departe,

La poarta raiului,”na, acu să văz,

Dacă te  mai ții de poante!”

Sfântul Petru întredeschide ușa

Și fără să piardă timpul cu păpușa

Se uită la ăla cu biblioteca plină

De cărți poștale, unde nu încape rutină,

Dintre drepți, Dali și Degas șușotesc -

”Ăsta iar n-a prins mișcarea!”

Și nu greșesc.

Se uită la aia cu vederi de ghindă

Care cade la drumuri și tot colindă,

Vine și Sfântul Petru binișor,

Și-i zice”na, ia cheia asta de cositor,

Găsește lupul cel ștrașnic și i-o lasă,

Când pretorul stârnește ditirambii

În pădurea deasă.”

Dansatoarea lui Degas a dispărut

Dintr-un penel, căci pictorului i s-a urât,

Miroase a busuioc proaspăt cules,

Dali își bea cafeaua din mers

Și îi spune păstrătorului de chei,

”Dă-i una ăluia,

Care sucește mințile la femei!”

Sfântul Petru pune în lumină

Cheia spaniolă lângă cea divină,

Da, cu Dali n-ai ce-i face,

Le are pe ale lui, și pace:

Să lase opera s-o desăvârșească

Cui se pricepe cu iluzii

Să negustorească.

Rămâne să-i găsim loc în harababură

Făpturii de ghindă cu armură,

Care aduce lupul unde e cheia

Cu care violina vrăjește femeia,

Și-apoi că n-o fi foc,

Cât lumea se dă visului,

Să mute și munții din loc. 

ATÂTA IUBIRE DE-AȘ LUA DE LA CAPĂT

Atâta iubire de-aș lua de la capăt

S-o depăn cu tine zi după zi,

Ar fi ca o primăvară legată c-un lacăt,

De-i căuta cheia n-o vei găsi.

Doar tu și cu mine sub un pom înflorit,

Cu petale ne plouă, stârnite de vânt,

În atâta iubire, ne-om fi privit

Ca două gânduri sărutând un cuvânt.

Atâta iubire de-aș lua de la capăt

S-o depăn cu tine zi după zi,

Ar fi ca o vară ce ne-atinge în treacăt,

Cu visările macilor adormiți pe câmpii.

Doar tu și cu mine sub frunzișul pădurii,

Printre merii sălbatici făcând cărărui,

În atâta iubire, patima urii

O scutură vântul din ochii căprui.

Atâta iubire de-aș lua de la capăt

S-o depăn cu tine zi după zi,

Ar fi ca o toamnă când al soarelui scapăt

Poleiește grădina și ciorchinii zglobii.

Doar tu și cu mine deschizând o fereastră,

Să-nrămăm crizanteme moțate-n decor,

În atâta iubire, se arată măiastră -

O pasăre ce preface în cântec un nor.

Atâta iubire de-aș lua de la capăt

S-o depăn cu tine zi după zi,

Ar fi ca o iarnă adormită-ntr-un jneapăn,

Cu marama zăpezii legând bucurii.

Doar tu și cu mine, ninși cu-amintiri,

Aprindem lumini și gătim înnoirea,

În atâta iubire, sub omăt, trandafiri

Roșii ca sângele și-așteaptă-nflorirea.

FEREASTRĂ

Iubirea solitară e ca un punct de sare

În care sufletul adoarme o chemare,

Punctul de sare e-o lacrimă uscată

În colţul ochiului, c-un zâmbet ferecată.

Când n-ai strigat, am stat în aşteptare,

Din lacrimă-a ieşit punctul de sare

Şi-atunci cu el făcui hotărnicie,

Ca pragul plânsului acolo să nu fie...

În colțul ochiului mi-a înflorit discret

Un zâmbet cu solemnităţi de menuet,

Ce-mi șade dichisit pe sub sprânceană,

Pe-obrazul stâng mi se-odihneşte-o geană,

Ca semn al unui gând trezit din altă viaţă,

Un firicel de curcubeu, subţire ca o aţă,

Îl iau şi îl menesc să se-mplinească,

Ca să deschizi cu mine o fereastră.

CA VERSUL DINTR-O CARTE VECHE…

”ТЫ ЛЕТИ МОЯ ДУША!”

Eu cred că cerul s-a deschis

Și-acum aievea-i ce-a fost vis…

Deasupra valurilor mării,

De mă-ntâlnești, prinzi gustul sării!

De-mi ești aproape ca în vis,

Din șoapte-ți țes un paradis,

Cu mii de unde cristaline,

În care m-oglindesc din rime –

Ca floare de cireș plăpândă,

Ca verbul ce tăișu-mplântă

Ca un altoi fără pereche,

Ca versul dintr-o carte veche…

Să îți sărut c-un val pământul,

Dau rost unde-a zăcut cuvântul,

Să-l fac să-ți tremure în glas

Ca să înalți un alt talaz,

Să prinzi și-n noaptea înnorată

O stea, de fiecare dată,

Și în lumina înstelată

Să îmi vezi ochii, câteodată…

DIN BUCHETUL CU FLORI DE SARE

PRIMA FLOARE

Îmi cer iertare că nu ne-am cunoscut, Că doar atunci am fi avut de împărțit Păreri, un zâmbet cald sau unul zgribulit, Și, cine știe oare, dacă ne-am fi plăcut!? Să-ți ceri iertare c-ai lăsat fără răspuns Răvașe care ca o mie de cocori, 'Ți-umpleau fără de veste cutia cu scrisori, Ar fi așa, dac’adevărul tău n-ar fi ascuns - Dacă în schimb ai dat o mie-a ta De albi cocori ca notele întregi Și-apoi făcându-te că nu-nțelegi Ai fi legat tot zborul lor de catifea... Altmintrelea, iertarea trebuie lăsată Pe creanga înflorită, în primăvara toată, Iar noi s-o-nsuflețim făcând privirea roată, Căci vara e pe-aproape înc’o dată...

STROPI

Plecați după ochii ploii,

Uită-ne în susul văii,

Fiecare pe-o cărare,

Dezlegând o ghicitoare.

Cine-mi ești de când te știu,

De-mi vii la ceasul pustiu,

Ca să scrii pe cer în noapte

Ce visez când aud șoapte?

Cine sunt de când mă știi,

De-ți prind urmele candrii,

Ca să le gândesc menirea,

Cu mintea să-ți tulbur firea?

Caută-ne-n altă viață,

Când prindeam ploaia de față

Și-i sorbeam cât ai clipi,

Strânși în palme, toți ochii.

Cât ploua atunci în noi,

În suflete aveam văi,

Tot urcam, cu-nverșunare,

Fiecare pe-o cărare.

Tu pe-acolo, eu pe-aici,

Colindând cu pașii mici,

Să facem o cruce-a ploii,

Când om fi în susul văii...

DESPRE CĂUTARE

În relații, oamenii se caută unii în ceilalți. Când se oglindesc fidel, adevărul își găsește perechea.

DESPRE PRIMĂVARĂ

Cu salbe de flori ce poartă iertări se mărturisește primăvara, adiindu-și cântecul din suflet în suflet, ca un legământ care își caută Buna Vestire!

PASTEL DE PRIMĂVARĂ

Primăvară, de unde vii,

De unde știi să te așezi pe câmpii,

Cine îți cheamă păsările plecate la iernat

Și unde ți-e locul tău de așteptat?

Ești mișcare între rece și cald,

Verde crud scoți doar tu din tăcerea în alb,

Îndulcești iarna și misterul ei sacrosanct,

Vii de sus sau sufletele te smulg din neant?

Cum faci de te ții de mână cu iarna,

De-ți lasă ghioceii să-i străpungă zăpada?

Și de vară cum de te lași amețită,

Ca frumoasa din pădurea aceea adormită?

Pe crengile pomilor adiați de zefir,

Lungită în floarea care-și închină-n potir

Parfumul ușor ca o idee plimbată pe-alei,

Te-am reîntâlnit, de-acum ești în ochii mei!