Plecați după ochii ploii,
Uită-ne în susul văii,
Fiecare pe-o cărare,
Dezlegând o ghicitoare.
Cine-mi ești de când te știu,
De-mi vii la ceasul pustiu,
Ca să scrii pe cer în noapte
Ce visez când aud șoapte?
Cine sunt de când mă știi,
De-ți prind urmele candrii,
Ca să le gândesc menirea,
Cu mintea să-ți tulbur firea?
Caută-ne-n altă viață,
Când prindeam ploaia de față
Și-i sorbeam cât ai clipi,
Strânși în palme, toți ochii.
Cât ploua atunci în noi,
În suflete aveam văi,
Tot urcam, cu-nverșunare,
Fiecare pe-o cărare.
Tu pe-acolo, eu pe-aici,
Colindând cu pașii mici,
Să facem o cruce-a ploii,
Când om fi în susul văii...
