11/27/15

ÎNȚELESURI



Orișicare suflet mi-e o altă oglindă,
Să nu uit să măsor stejarul din ghindă
Și-n răcoarea frunzișului să aud înțelesuri,
Pe jumătate aievea, pe jumătate eresuri.

Orișicare privire mi-e o altă balanță,
Să nu uit că omul se măsoară în hanță
Și-n asprimea căutăturii să-ntrevăd cântărirea,
Nici pe sfert cum e sufletul, peste măsură ochirea.

Orișicare atingere mi-e o altă pecete,
Să nu uit de pățania cu nuca-n perete
Și-n a ei nimereală să îmi caut simțirea -
Strămutată credința, îngrădită iubirea.

Orișicare durere mi-e un alt altoi,
Să îmi țin drumul când privesc înapoi
Și-n uitare să nu îmi arunc suferința,
Pe de-a-ntregul iertarea și recunoștința.



11/23/15

SĂ BAT APA, CAUT PIUA!




Ieri, cum stam pe strada mare,
Trece-un hoț cu-o zi în mână,
Unu'-l  fluiera din spate,
Altul sta la cotitură...
Ca un teatru ambulant,
Cu actori de-adunătură,
Cum fuseră ăștia trei,
Tot așa și dispărură...


Dar la ce să-mi fie gândul,
Mai întâi și-ntâi de toate,
Când mata îmi cauți drumul
Ba din față, ba din spate,
Ca-ntr-o piesă-n două acte,
Cu actori de primă mână,
Căutând răspuns în fapte
Șapte nopți din săptămână!


Mă întorc la ăl cu ziua,
Fugărit de ăilalți doi,
Să bat apa, caut piua,
Nici tu parcă n-ai fi sloi,
După el de-o fi să mergem
Să-i luăm ziua-napoi,
Cum s-o retrăim noi dară:
S-o dăm lumii sau în doi?





11/18/15

ÎN FAȚA UȘII...





Vezi, ăia și-au cunoscut firile,
Apoi și-au întâlnit privirile,
Cică se apropiaseră rostuind cuvinte,
Până s-a ciocnit o minte de altă minte.

Și-atunci și-au arătat amândoi
Ghețarii rațiunii în ochii goi,
Jucând cu aplomb ca-ntr-o scriitură,
Nimeni să nu vadă că nu-i loc de ură.

Timpul tăcea-n ei legănând răbdări,
Ea-și punea-nainte cuvinte din sori,
Singur el părea să o înțeleagă,
Căci el cunoscuse lumina întreagă...


11/6/15

UN ALIȘVERIȘ





Câte iluzii zici c-ai, Jupâne,

De te-ncumeți să le pui pe tejghea,
Ca să îmbii atâtea stăpâne,
De unde îți iei marfa, mata?

Negoțul aista nu-mi este străin

Și-aș putea să îți dau marfă cu caru':
”Emoții aromate cu iz de pelin”,
Ca să guști și amoru' și-amaru'!

Cu una, cu alta, te prinz de client,

Când amoru' te-mbie sau te arde pârdalnic,
Și-atunci doar amaru' ți-e medicament!
Mai poftești la iluzii sau la ce e șăgalnic?


29.10.2015

FĂRĂ DISCUȚII

  -Ne trebuie un profesor la Școala de Arte. -Directore, sunt avu ț i în vedere  ș i ăia care  ș tiu carte? -Ah, pe dumneata te cunosc, ai t...