4/25/17

ÎNȘIR'TE MĂRGĂRITE...




La fereastră mi-au bătut ziua toată stropi de ploaie, 

Ca un plâns al așteptării ce se scurge în șuvoaie, 
Cu un gând te căutai printre crengile-nflorite
Și din noapte te iviși, înșiră-te mărgărite...

Înșiră-te în poveste, că a fost și încă este,

Cum stă focu-aprins întruna când este vegheat de veste,
Ca iubirea nesfârșită, sărbătoare a privirii,
Când se oglindește-n ochi taina sfântă a unirii:

Suflete ce își cunosc de-altădată strălucirea

Se-ntâlnesc când demiurgul le dezleagă mărginirea,
Ca lumina să și-o pună laolaltă și-mpreună
S-o arate lumii-ntregi ca și firul tors din lună,

Ca și muzica lăutei hărăzită unui vers,

Ca iubirea infinită ce clădește-un univers,
Ca o mare ce se zbate după zbuciumul de val,
Când ondina pentr-un prinț din adânc iese pe mal.

Ochii ei le știu pe toate, câte-n lună și în stele,

Când îți caută privirea gem pe valuri caravele,
Căci se pierde-n noaptea ta când pe mal o întâlnești,
Neclintită stă în lună, te iubește, o iubești.

Câte fire de nisip s-ar lăsa duse de vânt,

Câte valuri mușcă-n sarea lăcrimată pe pământ,
Câte răsărituri smulse nopții s-ar descoperi,
N-au să termine povestea cu cei doi în nicio zi.

Cum uscatul după ape se întinde-n orice chip.

Cum în tropot de centauri marele se face mic,
Cum nimicul se sfădește cu el însuși în pustie,
Tot așa un prinț și-ondina caută o veșnicie.

Cum a fost acu'o seară, cum a fost şi-n alte dăţi,

Sus, pe stânci, un prinţ aşteaptă printre pomii fără soţ
Şi îşi plimbă ca zefirul peste corzi de aur fine
Mâinile meşteşugite, lira-ncepe să suspine...

Ca un izvoraș ascuns care-n taină se dezleagă

Dup-o albie de curs și de-acolo-n lumea largă,
Într-un clipocit de valuri, îmbătat de gustul sării,
Ca să-mbie o ondină și apoi să se dea mării.

Din acvatice eresuri o ondină se trezește,

Când de smoală este noaptea către maluri o pornește...
Nu e mult și luna nouă i-o ascunde-n umbra ei,
Stelele n-or licări, ci se vor smeri la zei.

Prințu-ngână o baladă, cu-a lui voce roagă luna

Să se-ascută în pătrar cât zeii frământă spuma
Și când stelele se-aprind, candele-n mirajul bolții,
Către el și-ntinde mâna o ondină-n marea nopții.

În căușul palmei sale, ca pe scumpe catifele,

Îi întinde darul ei, lacrimi împietrite-n perle,
Cu lucirea sidefie întunericul despică,
Ea îi caută privirea, el pe-a lui nu și-o ridică.

Ochii lui rămân legați de-a ei mână grațioasă,

O trandafirie perlă șade-acolo, luminoasă,
Este una, numai una, fără preț și e dorită,
C-a fost plânsă când ondina a simțit că-i fericită.




Și, ca-n orișice poveste, înainte încă este...


4/4/17

PRODIGIUM





Ca două centuri prietene la cataramă cu planeta,
Mai scurte, când pământenii se joacă cu racheta,
Mai lungi, când își scutură coada cometa,
Împletite între cercurile polare și tropice,
Zvâcnesc în subconștient fericirile antropice,
Aducându-le la lumină cu toată forța lor motrice.
Ca două surori care nu s-au găsit niciodată,
Una rămasă în nord, alta în sud alungată,
În răpciune în  ailaltă emisferă lasă o pată,
Ca iubirile statornice ale aceluiași dor,
Primăveri de septembrie și de mărțișor,
Uite, câte primăveri ne stau la picior...
Prier, florariu, traistă-n băț, promisiuni,
În care păcălindu-ne să fim mai buni,
Ne vom privi și vom dezlănțui minuni!






FĂRĂ DISCUȚII

  -Ne trebuie un profesor la Școala de Arte. -Directore, sunt avu ț i în vedere  ș i ăia care  ș tiu carte? -Ah, pe dumneata te cunosc, ai t...