CÂND TE ARDE O-NTREBARE

 

Știu ce vrei, să-mi smulgi un zâmbet,

De  mi-l flutur larg pe față –

Când sub pleata-ți argintie

Te gândești că sunt o hoață –

Să-l dau jos ca pe o haină

Ce-am luat-o de la tine

Ca oglinda care-i prinde

Pe-ăia de arată bine!

De-astă dată-a ta privire

Mi-e străină și-amăruie,

N-are pic de bucurie,

Nici că poate să mângâie,

Pare că un dor de-aiurea

S-a stârnit fără de veste,

Ca un pescăruș ce marea

Și-a uitat-o-n vreo poveste.

Căruntețea-ți din perucă

Este simplă recuzită,

Ai privirea-ntrebătoare,

Unde calea e greșită?

Știu să-ți spun că pe-ocolite

Drumu-i lung și colțuros,

Când te arde o-ntrebare,

Dac-o pui, zâmbesc frumos!

17.08.2020

CA SĂ VEDEM

 

Hoții de Zâmbete se duseră de unde au venit. La cășile lor. Curând ațipiră și, făcând rondul de noapte, trecu pe la fiecare Hoțul de Idei. Luă de la fiecare câte puțin. Când ajunse la mine sacul era plin! Crezând că dorm începu să îmi răscolească amintirile. Brusc deschisei ochii și-l întrebai de sănătate. Înțepeni. Zic, domnule, eu înțeleg ce faci dumneata aici, dar n-ai cum să izbândești. Nu ești primul, domnule, au mai trecut și alții. N-au plecat cu mâinile goale, iar eu am rămas cu amintiri de la fiecare. Știu cu câtă meschinărie se fură, cu câtă obrăznicie caută unii să profite de oamenii de bună credință, cum se stâlcește dreptatea ca să iese, cum zic oltenii, ce trebuie pentru cine trebuie, știu cam tot ceea ce te-ar putea interesa. Vinzi sau cumperi? Hotărăște-te ca ovreii mai întâi, ca să vedem dacă tocmim învoiala. De unde știu că ești decât Hoț de Idei? Îmi spuse ăla care nu prezice duminica.

DESPRE CHEIA BUNĂ

Avocatul este acel făuritor de chei pe care le pune în mâna magistratului ca să deschidă ușa pe care intră adevărul.

Cheia bună este cea care deschide adevărul judiciar în adevăr!

Fiecare proces cu cheia lui!

Când părțile se vor întrece în adevăr, avocații vor pune pe pupitrul judecătorului o singură cheie!

CE VREI

Dăruiește-i  mușcate cui a crezut că te-a păcălit

Și  va rămâne cu-o amintire, tu cu un bine gândit!

Nu poți să ridici un cocor care nu ți s-a cuvenit,

Te minți și ieși din decor, mai bine te-ai fi căit!

Păcatul nu ți-l ascunzi stingând lumina încet,

Ci sufletul ți-l înfunzi în marea unui regret,

De spui”asta fuse, eroare”, dar nu o spui răspicat,

Pierzi sute de ani din hotare, ăsta nu este  păcat?

Ne cunoaștem acum, tu, oamenii ți-i măsoară,

Cel care pentru el a furat a prăpădit o coroană,

Apoi, când să fie văzut, între copii s-a pitit,

Coroana neridicată  ți-arată cine-i cinstit.

Cei  drepți făcură la timp ceea ce era de făcut

Și lumii întregi ei vestiră adevărul  ce-ai tăi l-au tăcut,

Cel cu Țeapa, cel Mare, cel Brav nu pentru cușme domniră,

Ci pentru vise mărețe, pentru popor le-mpliniră.

Furului tău rău nu-i pare pentru paguba ce-a făcut,

Geaba stă să se-ascundă că cel Bătrân l-a văzut,

Mai  alaltăieri trimise-ncă doi s-o facă ăștia discret,

Cu de-ăștia pleci la război ca să rămâi pe bănet?

Hai să ne veselim, asta e, n-ai cu cine,

Dacă ai caracter poți să bați palma cu mine,

Cel mai simplu se știe că-n viață e drumul cel drept,

Vrei spătar, nu e greu, spune-o domne, direct!

TOT HOȚI

Luară oul de lumină și-l găuriră

După care îl arătară lumii

Ca toți să vadă că nu are ce să curgă.

Le spusei  că n-are,

Că lumina a curs deja unde trebuia,

Iar furului nu i-a rămas decât coaja.

Zdrobiră coaja și-o făcură colb

Bun de dat uitării,

Dar el se prefăcu în zăpadă ușoră,

Apoi se înălță în nor

Și coborî la fereastra mea,

Pe față le înflori rânjetul căznit.

Se poticniră.

Când scânteia minții nu va mai fi răstignită

E-atât de noapte că n-a rămas țipenie de stea,

Cui i-e frică de-ntuneric s-o șteargă-n ziua altcuiva,

Cui nu i-e, să stea și să se așeze cu multă răbdare

În visul în care cavalerii se îmbracă în zale,

Ridică-le umbrele de pe scrisori începute,

Pentru lumină oricând va fi timpul de lupte,

Dreptatea rătăcită se așteaptă strigată,

În zangăn de spade armura se cere-mbrăcată.

 În legi rău turnate când se fură-n lumină,

Dacă ai demnitate, virtutea ți-e partea de vină

Și ei te condamnă dacă n-ai căzut în ispită,

N-ai  fost ca ei, n-ai dat și n-ai luat mită.

De întuneric nu fuge cel care toată viața a dat,

Nici cel care-a trudit, dar a rămas tot sărac,

Doar acela care măsluind urcușul pe scară

Gândește cu trufie deșartă că nu se coboară.

E-atât de-ntuneric că-mi simt gândul uriaș

Când patrulele-n noapte mărșăluiesc prin oraș,

Cel puțin acum mi-e odihna tihnită,

Se va face lumină când lumea va fi toată iubită:

Când fiecare își va lua scaunul ce i se cuvine,

Când la masa rotundă se va hotărî întru bine,

Când scânteia minții nu va mai fi răstignită

Și-n al ei zbor va aprinde steaua-adormită.

Lumini din lumi plecate

Cu pufii unei păpădii
Te-ajung oriunde te-ai găsi
Și totu-i doar dintr-o suflare,
Încep dorințele să-mi zboare:

E primăvară, zic:”Ninsoare!”,
Pe foaie desenez cocoare
Ce-mi zboară ciugulind din soare
Scântei de stele vorbitoare.

În palme mi se-așează toate
Și-mi cresc lumini din lumi plecate
Și-n toate tu mă întâlnești
Când aprind focul cu povești.

Și când încep s-apară Iele,
Solomonari și Cosânzene,
Din mân' ascunsă, serios,
Îmi pui în palme-un ochi sfios

Și-mi spui o taină numai mie:
”De-or fi să treacă ani, și-o mie,
Să vii c-un ochi de păpădie
Orice a fost și-ar fi să vie!”

Despre încercare

În loc să-și curețe sufletele de urâțenie unele ființe își năruiesc zilele încercând din răsputeri să-i facă pe alții să uite cine sunt sau să-i micșoreze cumva, ajungând în cele din urmă să fie ele însele beneficiarele propriilor lor încercări.

Să prind cu gândul vreun tramvai

Găsit persoana potrivită,

Știe să pună cap la cap

Ce-a fost odată, ce mai este,

Ca ziua să nu intre-n sac.

Aș vrea să-mi scrie un catren,

Apoi să-l vând în piața mare

La vreun florar, Duce de Kent,

Să mă tocmesc pentru o floare.

Apoi să-mi plimb pe străzi hai-hui

Poveștile-nclisate-n plete,

Să prind cu gândul vreun tramvai,

Ce știe unde stai, Poete!

Iar când ajung în fața ta

În loc să-ți spun că nu-ți dau drumul,

Să-ți dau un gând de catifea

Și încă unul și-ncă unul!

Să mă privești și-n ochii mei

În zâmbet să-mi ghicești o floare,

Când cea tocmită pe-un catren

Ne soarbe apa din pahare.

Despre răsplată

Noi, oamenii, nu putem dărui altora destine, putem însă să le netezim sau să le înăsprim viața. La un moment dat te ajunge din urmă răutatea cu care ai dat sau lumina pe care ai lăsat-o în urma ta.

Despre truc

Atunci căutară să îl dăruiască cu un nume rar, căci asta gândeau ei că este fericirea pe care și-a căutat-o. Le spuse că are nume cu care a trecut prin botez, iar dacă o fi făcut bine rar se-ntâmplă să nu fie pe-acolo și ceva lumină. D-aia zic, în loc să-ncerci trucul cu”darul”, cere iertare, să afle omul că ai reprezentarea că l-ai rănit.

Despre gol

Vine un timp când nu-ți mai poți vărsa păcatele în ghiveciul altcuiva.

Despre potrivire

Cândva vor înțelege toți supremația legilor centrului asupra legilor cercului. Atunci fiecare va afla dacă binemerită în cercul în care se află.

Despre poet

Când se cuibăresc în același gând lebedele-pereche cineva a primit cheia vorbelor care împrăștie lumina.