Luară oul de lumină și-l găuriră
După care îl arătară lumii
Ca toți să vadă că nu are ce să curgă.
Le spusei că
n-are,
Că lumina a curs deja unde trebuia,
Iar furului nu i-a rămas decât coaja.
Zdrobiră coaja și-o făcură colb
Bun de dat uitării,
Dar el se prefăcu în zăpadă ușoră,
Apoi se înălță în nor
Și coborî la fereastra mea,
Pe față le înflori rânjetul căznit.
Se poticniră.
.jpg)
No comments:
Post a Comment