6/27/14

MĂ PRIVIȘI CU BUCURIE






De pe-o pajişte cu trifoi
Adunai un pumn de cuvinte,
Printre ele, un fir de noroc,
Îl pusei deoparte pentru tine;
C-un pumn de cuvinte culese
În zori dintr-o pajişte cu trifoi
Hrănii inorogul din mine,
În coamă-i prinsei firul de noroc
Şi-l mânai să-ţi treacă prin vis...
Mă privişi cu bucurie, cu uimire...



2008




TYCHE







M-am imbăiat in Verde,
Mi-am pus pe umeri
Haine de Cer
Şi am început să alerg
După Răsărit...

1997
     

6/26/14

FRUMUSEȚE MUTĂ







A fost odată, ca-n povești, o dragoste de taină,
Căci el și ea se întâlneau doar sub a nopții haină,
Doar gândurile se-oglindeau sub luna cea tăcută,
Dar stelele le ascundeau în frumusețe mută.

Era un dar ca-n basme o dragoste de taină?
Comoara neștiută de sub a nopții haină?
Sau poate-un vis himeric al altor lumi pierdute?
Furat de el și ea din cele nevăzute?

...........................................................................






6/25/14

VERSUS








Mi-am trimis după tine un gând,
Cu-o armură strălucind fără seamăn,
Avea îndrăzneală, la blazon, laur,
Măreția lui te-a speriat.

Mi-am trimis după tine alt gând,
Prins de ploaie, neajutorat,
Avea smerenie, straiul purtat,
A rămas în seamă nebăgat.

Am chemat gândul tău să vină,
Mă găsi la amiază, din mers
Mă rugă să rămân lângă tine,
Îl primii și-l înveșmântai în vers.



6/21/14

PRESARĂ-N URMA TA PETALE…







Sub câte porți de trandafiri
Ar trebui să ne-ntâlnim,
Să înțelegi că în iubire
Ai noștri pași ni-i potrivim?

De știi răspunsul la-ntrebare
Presară-n urma ta petale…

Am să le-adun în urma ta
Și-am să le pun să se usuce
Între poeme mătăsoase
Cântate-n nopți cu lună dulce.

De știi răspunsul la-ntrebare
Presară-n urma ta petale…

Dar dacă nici acum nu știi,
Te chem în ceas târziu să vii
Sub porțile cu trandafiri
Să trecem printre amintiri…

images (1) (1)







6/20/14

AZI NE PRIVIM ÎN OGLINDĂ





În care oglindă să te privesc?
În oglinda în care te iubesc?

Nu, îmi tot spui, uită-te în ochii tăi,
Acolo mă oglindesc, vrei, nu vrei...
Însă trebuie să-ți spun un secret,
Ești și tu în privirea mea -
Ca un zâmbet discret!
Hmm, timpul meu stă într-al tău,
Când tu zâmbești cu ochii mei,
Zău!

Cât vrei să stai în privirea mea?
Presimt că ți-am pus o întrebare grea!

Nicidecum, știu răspunsul, ți-l zic,
Îmi plac ochii limpezi, care cântă un pic...
Când le trece pe sub gene  un gând de-al meu
Ca o porumbiță chemată de dorul tău!

Atunci vino o mie și una de nopți,
Dacă mă iubești, poți!









6/19/14

PLOAIE




Image

Te-aș cere să mi te dai mie,
Dar unde să mă duc s-o spun?
Tu nu m-auzi din depărtare
Și nici nu mă știi așteptând.

Aș face-o într-o dimineață
Când plouă fără de zăbavă,
Ca tu privind la o fereastră
Să-nchipui norii în potcoavă.

Și-atunci când dorul tău o fi
Prins de norocul ploii mele,
Să ne-ntâlnim pe înserat
Când luna doarme între stele.

Să ne cunoaștem din priviri
Și să ne măsurăm vorbirea
În amintiri culese-n suflet
Când nu știam că e iubirea.


SANCTUAR



MOTTO

Iubirea nu-i ca marea
Neclintită -
E val înaripat,
Ispită...





Sub ape, un vulcan
Se odihnește -
Să prindă cerul, valul,
Dorința îl stârnește!

Câtă apă, cât uscat,
Ca să fie o poveste?
Cât vulcanul a-nălțat
Pe sub apele celeste...

30.05.2014










DESPRE PLOAIE





Când nu atingem cerul dorințelor noastre vine ploaia să ni le aducă aproape.

6/16/14

REGINA NOPȚII









Pionii noștri și-au dat binețe,
Acum se uită unii la alții cu blândețe -
Schimbă amabilități!

Nebunii zâmbesc pe sub mustăți...
Măcar am făcut un progres însemnat:
Vom juca o partidă, alegi negru sau alb?

Deh, pare o întrebare inutilă!
Albul vrea să joace sicilian!
Fără milă...Vra să zică:

Lași negrul ca noaptea în tabăra mea;
Mie nu-mi pasă de rege,
Trebuie apărată regina!

Regina nopții!
Nu, nu e ca ea...
E albă ca ziua.











GÂNDURI









Azi vântul a bătut mai altfel ca oricând
Și-o gărgăriță mică mi se-arătă de-o zână,
A fost ca o poveste ce n-a mai fost nicicând,
De parcă Făt-Frumos m-ar fi ținut de mână!

Și gândurile mele s-au auzit la tine,

Cu vântul le-ai trimis să vie înapoi,
Iar după miezul nopții, râzând din umbra stelei,
S-au arătat sprințare de după un trifoi!



Image




FLORI DE SARE







Trimite-ți pescărușii pe aripile nopții,
C-un gând sărat ca marea,
Săltând smaraldu-n val,
Să-mi bată la fereastră,
Când stelele îngână,
Un cântec smuls din lună -
Solemnul madrigal.

 Și nu uita, poruncă să dai gândului tău,
Buchet de flori de sare
Să fie-n ochii mei,
Atunci când pescărușii
Țipând mirări frenetic,
Se scaldă-n raza lunii
Și-mi plouă cu idei.










CEAI DE IASOMIE





Se gândi că dragostea adevărată se cunoaşte după puterea de aşteptare.
Ca inima să se cureţe, ca sufletul să se înalţe, ca iubirea să fie preţuită prin credinţă, lacrimă, căderea piedicilor, răbdare.
Şi când toate fi-vor rânduite, se văzu zâmbind dimineţii, ţinând-l de mână.
În salon, pe o măsuţă din arbore de pagodă, îi aşteptau două ceşti cu ceai şi un buchet de mărgăritari.

6/9/14

VINOVAT ESTE RĂSURUL






Și-am zis verde din grădină,
Floarea albă n-are vină
Că-ntr-o zi te-am întâlnit
Și cu dor te-oi fi privit.

Și – cum mă tot întrebam -
O pasăre de pe-un ram
Prinse glas și îmi șopti
De răsurul dintre vii.

Cică vina e a lui,
Că e floarea dorului!
Dacă-l iei când e boboc
Iese-o dragoste cu foc;

Dacă ai puțin răbdare
Și răsurul dă în floare,
Dragostea nu e nebună,
Se-mblânzește pe o strună!

De-i răsurul ca un soare,
Cică dragostea e mare,
Dacă-i roșu ca rubinul,
Undeva este și spinul!





6/7/14

UN VIS CU SOARE






Doarme luna-ncovoiată, 
Jumătate e plecată,
Undeva unde lumina 
N-a ajuns-o niciodată,
Dacă dor de ducă-ți vine, 
Mergi senin pe al tău drum,
Dar agaț'un vis cu soare 
De un corn de-al ei diurn.


Soarele va răsări 
Smulgând ziua din neant,
Luna s-o rostogoli 
Scăpând visul în Levant,
Iar când dimineața bate
Pe la geamuri, pe la uși,
Dintr-o rază jucăușă 
Va sclipi un vis ghiduș.


Dacă visu-i pentru mine,
Pune-i stea în loc de timbru,
Ca s-ajungă de îndată
Dă-l cu știre unui zimbru
Cu ochi mari, halucinați, 
Ascunzând comori aprinse,
Nevăzute de alți ochi 
Și de minte necuprinse.









DESPRE LINIȘTE





Liniștea este atunci când auzi gândurile.
Dacă este lume multă se aude gândul care strigă cel mai tare. Cele tăcute se fac auzite ultimele sau deloc!
Mai bine mai târziu decât niciodată!

06.06.2014

6/6/14

UN MIHAI ȘI-O VERONICĂ AU PUS POEZIA-N GHINDĂ







Mă gândesc că doar în codru
Timpul lumii stă în loc,
Pe o ramură-nverzită
De-o speranță pusă-n joc.

Tei sălbatici dau în floare
Câte-un dor le mai colindă,
Un Mihai și-o Veronică
Au pus poezia-n ghindă.

Dacă pe poteci ascunse
Am să caut urma lor,
Am să prind în al meu vers
Valul prefăcut în dor.

Într-un luminiș visai
C-a-nflorit o floare-albastră,
Dacă am să o găsesc
Am s-o scriu c-o pan'albastră.



6/1/14

PRINSOARE






În codrul cu tâmpla ninsă
Am legat un dor cu-o tisă,
Să nu mai hălăduiască,
Lumea să nu-l mai vorbească.

Și-a trecut în zbor pe seară
Și-a atins o crengușoară,
Gândul meu ca roza-n floare
Să vază doru-n prinsoare.

Dorul meu ședea cuminte
La nimic nu lua-aminte,
Se-nvelise cu răbdare,
Tisa-i era cingătoare.

Nici de noapte, nici de frică,
Pleoapa-nchisă n-o ridică,
Numai gându-mi are-o teamă
Că nu-l bagă doru-n seamă.

Când gândul plecă din codru
Îi ieși în cale lotru',
În chimir își prinse gândul
Să cutreiere pământul.

Când se făcu dimineață
Mi se arătă în față
Dorul hoț cu gându-n mână,
Codrul îl lăsase-n urmă...




FĂRĂ DISCUȚII

  -Ne trebuie un profesor la Școala de Arte. -Directore, sunt avu ț i în vedere  ș i ăia care  ș tiu carte? -Ah, pe dumneata te cunosc, ai t...