11 mai 2017

PRINTRE NORI DOAR LUNA FLOARE






Motto: ”Legenda spune că există niște forțe puternice în bobocii de bujor care strălucesc în nopțile cu lună plină...”


Noapte-adâncă, noapte mare,
Printre nori doar luna floare
Scutură lumini și umbre
Peste locurile sumbre
Sau mângâie știutor
Bobocelul de bujor.

Mă aștepti, doar luna știe,
Ca s-apar dintr-o câmpie,
Să pășesc prin noapte-adâncă
Printre florile din luncă,
Fără niciun alt ocol,
Când de stele-i cerul gol.

Noapte-adâncă, noapte mare,
Printre nori doar luna floare
Scutură dorinți și vise
Unde-s inimile-nchise
Sau mângâie știutor
Bobocelul de bujor.

În grădină, în mesteacăn,
Îți văd dorul prins în treacăt
Că se ține-n așteptare
Cât o fi noaptea de mare,
Dacă somnul te-o-ncerca
Să îți intru-n vis cumva...

Noapte-adâncă, noapte mare,
Printre nori doar luna floare
Scutură minuni și leacuri,
An de an, de-atâtea veacuri,
Sau mângâie știutor
Bobocelul de bujor.

Iată-mă că-ți dau de știre
Cât de-albastră-i a mea fire,
Că în buzunare-am stele
Culese de prin vâlcele,
Iar în ochii mei cei bruni,
O pădure de aluni.

Noapte-adâncă, noapte mare,
Printre nori doar luna floare
Scutură-n simțiri atlante
Sacrul foc fără de moarte
Sau mângâie știutor
Bobocelul de bujor.

În pădure, fără veste,
Se deschid ca în poveste
Alaiuri de flori smălțate,
Două lacuri, nestemate,
Ca și cum ochii șoptesc,
Mă privești și te privesc.

Noapte-adâncă, noapte mare,
Printre nori doar luna floare
Binecuvântând iubirea,
Vindecând neîmplinirea,
Înflorind cu al tău dor
Un bujor strălucitor...




25 apr. 2017

ÎNȘIR'TE MĂRGĂRITE...




La fereastră mi-au bătut ziua toată stropi de ploaie, 

Ca un plâns al așteptării ce se scurge în șuvoaie, 
Cu un gând te căutai printre crengile-nflorite
Și din noapte te iviși, înșiră-te mărgărite...

Înșiră-te în poveste, că a fost și încă este,

Cum stă focu-aprins întruna când este vegheat de veste,
Ca iubirea nesfârșită, sărbătoare a privirii,
Când se oglindește-n ochi taina sfântă a unirii:

Suflete ce își cunosc de-altădată strălucirea

Se-ntâlnesc când demiurgul le dezleagă mărginirea,
Ca lumina să și-o pună laolaltă și-mpreună
S-o arate lumii-ntregi ca și firul tors din lună,

Ca și muzica lăutei hărăzită unui vers,

Ca iubirea infinită ce clădește-un univers,
Ca o mare ce se zbate după zbuciumul de val,
Când ondina pentr-un prinț din adânc iese pe mal.

Ochii ei le știu pe toate, câte-n lună și în stele,

Când îți caută privirea gem pe valuri caravele,
Căci se pierde-n noaptea ta când pe mal o întâlnești,
Neclintită stă în lună, te iubește, o iubești.

Câte fire de nisip s-ar lăsa duse de vânt,

Câte valuri mușcă-n sarea lăcrimată pe pământ,
Câte răsărituri smulse nopții s-ar descoperi,
N-au să termine povestea cu cei doi în nicio zi.

Cum uscatul după ape se întinde-n orice chip.

Cum în tropot de centauri marele se face mic,
Cum nimicul se sfădește cu el însuși în pustie,
Tot așa un prinț și-ondina caută o veșnicie.

Cum a fost acu'o seară, cum a fost şi-n alte dăţi,

Sus, pe stânci, un prinţ aşteaptă printre pomii fără soţ
Şi îşi plimbă ca zefirul peste corzi de aur fine
Mâinile meşteşugite, lira-ncepe să suspine...

Ca un izvoraș ascuns care-n taină se dezleagă

Dup-o albie de curs și de-acolo-n lumea largă,
Într-un clipocit de valuri, îmbătat de gustul sării,
Ca să-mbie o ondină și apoi să se dea mării.

Din acvatice eresuri o ondină se trezește,

Când de smoală este noaptea către maluri o pornește...
Nu e mult și luna nouă i-o ascunde-n umbra ei,
Stelele n-or licări, ci se vor smeri la zei.

Prințu-ngână o baladă, cu-a lui voce roagă luna

Să se-ascută în pătrar cât zeii frământă spuma
Și când stelele se-aprind, candele-n mirajul bolții,
Către el și-ntinde mâna o ondină-n marea nopții.

În căușul palmei sale, ca pe scumpe catifele,

Îi întinde darul ei, lacrimi împietrite-n perle,
Cu lucirea sidefie întunericul despică,
Ea îi caută privirea, el pe-a lui nu și-o ridică.

Ochii lui rămân legați de-a ei mână grațioasă,

O trandafirie perlă șade-acolo, luminoasă,
Este una, numai una, fără preț și e dorită,
C-a fost plânsă când ondina a simțit că-i fericită.




Și, ca-n orișice poveste, înainte încă este...


4 apr. 2017

PRODIGIUM





Ca două centuri prietene la cataramă cu planeta,
Mai scurte, când pământenii se joacă cu racheta,
Mai lungi, când își scutură coada cometa,
Împletite între cercurile polare și tropice,
Zvâcnesc în subconștient fericirile antropice,
Aducându-le la lumină cu toată forța lor motrice.
Ca două surori care nu s-au găsit niciodată,
Una rămasă în nord, alta în sud alungată,
În răpciune în  ailaltă emisferă lasă o pată,
Ca iubirile statornice ale aceluiași dor,
Primăveri de septembrie și de mărțișor,
Uite, câte primăveri ne stau la picior...
Prier, florariu, traistă-n băț, promisiuni,
În care păcălindu-ne să fim mai buni,
Ne vom privi și vom dezlănțui minuni!






27 mar. 2017

MIOZOTIS






Floare de nu-mă-uita, pusă-n suflet la păstrare,
Stai în amintirea mea, pătrunsă de așteptare,
Să te scot iar la lumină și din tot albastrul strâns
Să dau lumii o grădină, înflorită c-un surâs.

Să te pun într-o batistă și la pieptul meu s-o țin
Și, când colțu-i zboară-n vânt, să-mi alunge orice chin,
Iar parfumul tău ierbos să-mi deschidă poarta verii,
Ca să vină cin’ mi-e drag, până dau în floare merii.

Poate s-o-ntâmpla aievea, poate-o fi numai un vis,

Însemnată-i  crucea vremii-n floarea de miozotis,
Iar când plouă cu uitări peste primăvara toată,
Tu-mi trezești din amintiri  o privire-nrourată.





25 feb. 2017

LA IARMAROC






Un gând de-al tău cu mine-n minte,
Mergând încet să-ți viu 'nainte,
L-am prins când ascundea cuvinte,
Să nu cumva să iau aminte.

L-am prins în palmă ca pe-un fulg,

Avea un ochi taumaturg,
Ce mă privea de la amurg, 
L-am întrebat, să stau, să fug?

Și-atunci s-a oglindit pe loc

În podul palmei un soroc,
Când o să dăm peste noroc
Ciocnindu-ne la iarmaroc.







2 feb. 2017

COPACUL VIEȚII





El e copacul care-mi râde, când ființa lunii este plină,
Când ale mele vorbe coapte i le așez la rădăcină,
Iar când coroana maiestuasă i-o tremură ușor zefirul,
Aud poveștile lemnoase, din care lumea-și țese firul.

Dacă pui cap la cap și-nnozi destine unul lângă altul,
Păduri de vorbe ai s-auzi și dintre ele-și face saltul
Acel gând unic, ca un vultur, cu aripi large, aurite,
Care deschide dimineți din taina nopții-alămuite.

El trece lin din codru-n codru și se-ntărește din ecouri,
A lumii față o preschimbă și o-nconjoară cu halouri,
Ca semn că inimi lângă inimi se pun chezașe-n legăminte
Să împlinească laolaltă ce s-a jurat pe oseminte.


CA UN COCOR CARE CAUTĂ ACEEAȘI PRIMĂVARĂ





O singură iubire, ca un cocor care caută aceeaşi primăvară în fiecare an și o găsește împodobită cu alte flori... Despicând zările, cântecul lui o poartă acolo unde nu o poate gândi vreo minte omenească, trece pragurile cerurilor și se coboară cu tot ce a fost dăruită, ca o parabolă a țipătului care se eliberează din ninsori. 



24 ian. 2017

FĂRĂ CUVINTE





Îngerul își ridică trompeta și suflă preț de o clipă celestă cât să se pătrundă de veșnicie cântecul său revărsat asupra pământenilor. Se dezlegară băierile cerului și se însemnă iarna pe acoperișurile caselor, prin grădini și mai ales în sufletele oamenilor, ca o sărbătoare așteptată. Cu fiecare fulg se topi o amintire și toți laolaltă se așternură ca o potecă neîncepută, pe care pașii noștri începură să se caute unii pe alții, fără cuvinte și fără încetare, dezghețând tăcerile. Nu mai este mult până la primăvară.



22 ian. 2017

FLORI DE HIACINT


Stele opaline cântă visul lumii răstignit,
Mâna nopţii se întinde către zorii de argint,
Singur doar un înger râde din vitraliul aurit
Înflorind tiptil în glastre florile de hiacint.

Altă zi îşi pune straiul vălurit de avatare,
Soarele se rotunjeşte după melcii din răzoare,
Singur doar un înger râde din vitraliul aurit,
Pustnicul se-nveseleşte privind la un hiacint.


noiembrie 2010

1 ian. 2017

LA MULȚI ANI!



Să v-aducă anul ce aduce ceasul,
Noroc, sănătate s-aveți la tot pasul,
Bucurii cu carul, drumuri dezlegate,
Gânduri luminoase, meșteșug în toate!





28 dec. 2016

ÎNGERE...






În așteptarea unui 385...


Îngere cu ochi de miere

Și cu crini în obrăjori,
Cu-aripioare de zăpadă
Și cu zâmbetul în nori,

Hai să fim din nou prieteni

Pe-o frunză de curcubeu,
Eu să-ți dau puținel verde,
Tu, un pic din raiul tău...

2006

24 dec. 2016

O FELICITARE DE CRĂCIUN













R
N
B La A
I Mulţi L
V Ani !!!!! 2017 A
E suficient s-o citeşti cu tâlc!
Nu aduce critici unei rime-fulg:
Πn e a d e t u c r e z i ! ! !
B U N I ÎŢI VOR F I A N I I
Ea ninge în gânduri speranţe-zăpezi
De-i privi atent, fără multă grabă,
Iar când rima-fulg ţi-a căzut în palmă,
R â z i când r â n d u r i l e îmi c i t e ş t i!
Am trimis în luna lui D E C E M B R E
R I M E - F U L G I P R I E T E N E Ş T I
U N D E V A ÎN D E P Ă R T A R E
  Bucureşti  
24.12.2016
VERBINESCU

13 dec. 2016

ATLANTIS





Când umbra unui vis îți stă însoțitoare,
Cu ea să faci minuni în a lumii vâltoare,
Înduplec-o cu gândul și lasă-l glăsuit,
Pentru că fără rugă nimic nu s-a clintit.


Un cântec se întoarce de unde a venit,
În tihna neștiută, de nimeni auzit,
De nu l-ar fi urnit la noi să se coboare
Prin a sa inimă, o fire iubitoare.


.................................................................


12 dec. 2016

ÎL VĂD CUM SE APROPIE, MI-E SETE...






Mai multă lume a venit să mă-ntâlnească,
Ca traista cu povești să mi-o golească,
Dar ochii mei îl căutau prin toți și toate,
Nu îl vedeam, dar îl simțeam pe-aproape.

Străinul cu ploaia strânsă în picouri,
Cu mânuirea verbului pitită în carouri,
Ce duce noaptea-n ochi și ceru-n plete,
Îl văd cum mi se-apropie, mi-e sete.

Când cei veniți au ochi doar pentru mine,
Ai mei, străine, te caută pe tine,
Sunt uluit acum cum n-am fost niciodată,
Deci pistolarul nu-i un el, e-o fată...

Cu straiul alb și buzunare pline ochi,
Aș tot privi-o, dar mi-e să n-o deochi,
Iar când ajunge lângă mine, la un pas,
Nu-i văd decât pantofii și n-am glas.

”Sunt Campbell?!”, răspunsul pare tipic,
Se recomandă –”Sunt cea care vă critic!?”,
Dar n-are-n ochi nici vipere, nici ură,
Doar admirație, ia uite ce turnură...

Mă-ncearcă o emoție de început de toamnă,
Cafeaua fără zahăr aș beau-o cu o doamnă,
Aș savura-o-amară, cum face dumneaei,
Scoțând din buzunare un maldăr de idei.








10 dec. 2016

SINCHISEALĂ


Un trandafir mai alb ca spuma mării
Mi-a dăruit străinul cu haine de tăciune,
Nici ochii nu-i vedeam din capul scării,
Pe masă revolverul ședea a-nchinăciune.

Sub borul pălăriei îi intuiam de smoală,
Netemători de umbre, cu toată noaptea-n ei,
Ghiceam o strălucire a minții, solitară,
Cu flăcărui albastre ca daruri de la zei.

Îl dibuiam în suflet, răceală calculată,
Când pentru cei din jur părea un pistolar,
Simțind că vorba lui ca glonțul șuierată
Ducea cu ea lumină, lovind ținta cu har.

Atât a fost atunci, doar cât un punct de nadă,
Ca pentr-o revedere mânată de-un soroc,
Știam c-are să vină cu haine de zăpadă,
În grijă să mă aibă, ca gândul cu noroc.













28 nov. 2016

APA VIE




Între noi zici că-i un punct,
Da’nu-i piatră de-ncercare –
Dacă ai să te apropii
Punctul mic e la izvoare…

Unde sângele luminii
S-a-nsemnat pentru vecie,
Să ne-adune peste vremuri
Să aducem apa vie.

03.08.2014

20 nov. 2016

FUCSIA






Zambile în brumar ca o fărâmă de primăvară târzie
Mi te-amintesc cu tot ce-ar fi putut să fie,

Garoafele fucsia răsfirate în vasul cu îngerul la toartă,
Îți caută gândurile adâncite de soartă,

Tu aștepti o minune și o chemare în noapte din partea mea,
Ca și cum aș sufla într-o păpădie și s-ar întâmpla,

Eu îmi stârnesc vîrfurile degetelor să îți scrie un răvaș,
Tu abia aștepti să te caute un poștaș...

Pe o foaie de hârtie am să aștern cu migală, artistic,
Cu tocul câteva rânduri și-un sărut beletristic,

Mai rămâne să tocmesc un porumbel voiajor,
C-un inel să-i prind mesajul de picior,

Așa că deschide-ți degrabă o fereastră în vis
Ca atunci când ajunge la tine să fie deschis...







18 nov. 2016

NU E MARE FĂRĂ VAL







Singurătatea e un mal
Nelovit vreodată de-un val,
Întoarsă-i ca o mare seacă,
Sau te înalță, sau te îneacă.

Când soarta te aduce aici
Învață cum să te ridici,
Căci dacă ploaia te ascultă,
Pe undeva este și-o plută.

Să-ți spele răul și să-l ia
Va plânge cerul tău câtva,
Și uite-ți marea nesfârșită
De malul tău pustiu proptită.

Și nu e mare fără val,
Nici vale, dacă nu e deal,
Comoară nu-i, de-i dezvelită,
Dar toate-s rugă auzită.


17.11.2016

16 nov. 2016

PE ÎNDELETE, CIREAȘA NU-I AMARĂ







Ascunsă în a ta închipuire
Am tors lumina și-am făcut-o ghem,
Când l-am rostogolit în amintire
Ai tresărit simțind că eu te chem.

Ți-ai poleit cu soare-nfățișarea
Și m-ai privit gândind în necuvinte,
Tăcerea m-a cuprins cu-mbrățișarea
Pe care mi-ai trimis-o să m-alinte.

Iubire de noiembrie păstrată
Ca o dulceață uitată în cămară,
Se lasă gustului aristocrată,
Pe îndelete, cireașa nu-i amară...




7 nov. 2016

DIN BOABE DE SARE







Ca să ajung la tine
Mi-ai pus la picioare
Cel mai strașnic munte
De sare.

Străpungea noaptea
Și mi se topea în vis,
Uneori te-ntâlneam
În Țara Minunilor,
Ca Alice.

Am început să urc
Cu avânt, pieptiș,
Colo, floarea-lacrimii,
Dincolo, un desiș,

Tot urcând, uite,
Piatra ta de-ncercare,
”Dacă de oprești,
Doare, dacă urci,
Doare!”

Ca să mă limpezesc,
Să fi fost pe la amiaz’,
Din palme am băut
Apă din iaz.

Am simţit sarea
Până în dulcele ei,
Am închis ochii
Şi te-am văzut
Printre lei.

Sălbatice arătări,
Strălucind auriu,
Îmbelşugau toamna
Muntelui pustiu.

Am împins piatra
S-o ia devale,
Mi s-a aşternut
Dinainte
Cea mai scurtă cale.

Drept înainte,
Până-n inima muntelui,
Fără cuvinte,
Cu răbdarea pământului.

Am simţit sloiul
Gândului de sus,
Am închis ochii,
Te-am chemat
Şi te-am adus.

Acum uită-te
În ochii mei,
Din boabe de sare
Zboară porumbei.