2/24/16

CAP DE PRIMĂVARĂ




A trecut un car cu anii de la mine pân’ la tine
Ocolind Poiana Stânii, cu cai suri cu foc în vine,
Caru-i plin cu amintiri şi cu vise fără preţuri,
Cine-l mână-are vestiri, hăulind a tinereţuri,

Drumul nu-i e înglodat sau oprit în vreo rovină,

Toată marfa e de dat pe-o copeică cu rugină,
Chiar de n-are-asemănare, muşterii stau pe loc,
Căci au şi ei alte care, care duc al lor noroc.

S-o opri şi dinainte-ţi ca să-ţi ceară preţ să pui,

Cântăreşte dar’ în minte-ţi unde ţi-ai prins doru-n cui,
Iar de inima ţi-o cere, nu mai sta la îndoială,
Dă copeica cu plăcere, nu fă altă târguială.

Şi-atunci anii ăia mulţi s-or orândui-n grădină,

Coborând lin după frunţi, ascunzându-se în tină,
Iar când cap de primăvară dă năvală prin răsaduri,
Înflori-vor până-n seară ghioceii lângă garduri.


22.02.2016

2/8/16

SUB POARTA PIETRUITĂ-N BOLTĂ



S-au întâlnit pe-o stradă mare,
Lângă intrarea unui han,
El, un războinic cu cătare,
Ea, om de rând, pătruns de-alean.

Sub poarta pietruită–n boltă
Stă ea, cu chipu-ascuns în plete,
În minte-nchipuind o voltă,
Cu spatele la un perete.

Și-atunci  măreața lui statură
O smulse din a ei gândire,
Când se prelinse-o picătură
Pe fața lui, c-o nălucire.

În dreptul inimii își duse
Palmele strânse, înainte,
Și înclinarea ei l-ajunse,
Trecutu-l scutură fierbinte.

Din mers i-ntoarse plecăciunea
Și ea-i răspunse înc-o dată,
Uitând o clipă-amărăciunea,
De parcă-aci era chemată.

Războinicul şi-ntoarse pasul
Şi o privi în ochi pe fată
Căci poate să aștepte masul,
Când forța lui se dă legată.

De va mai sta doar o secundă
Lăsată-n voia minții lui,
O va-mpietri, când ea e undă,
Ce zboară peste visu-oricui.

Și-atunci se-nalță să-i arate
Cu măiestrie al ei dans,
Pe cerul care i-e aproape,
Plutind ușor, fără balans.

Negoțu-și laudă lipscanii,
Războinicul nu se clintește
Și-ar sta aici pe loc cu anii,
Dar ziua asta se sfârșește.

Ar trebui să stea pe-aproape
Ca fata aia prinsă-n zbor
Să se întoarcă într-o noapte
Mânată-aci de al lui dor.

Și dacă da și iarăși vine,
I-o arăta chiar a lui față,
Va face-o-așa cum se cuvine,
Ca să rămână înc-o viață.




FĂRĂ DISCUȚII

  -Ne trebuie un profesor la Școala de Arte. -Directore, sunt avu ț i în vedere  ș i ăia care  ș tiu carte? -Ah, pe dumneata te cunosc, ai t...