Ca să ajung la tine
Mi-ai pus la picioare
Cel mai strașnic munte
De sare.
Străpungea noaptea
Și mi se topea în vis,
Uneori te-ntâlneam
În Țara Minunilor,
Ca Alice.
Am început să urc
Cu avânt, pieptiș,
Colo, floarea-lacrimii,
Dincolo, un desiș,
Tot urcând, uite,
Piatra ta de-ncercare,
”Dacă de oprești,
Doare, dacă urci,
Doare!”
Ca să mă
limpezesc,
Să fi fost pe la amiaz’,
Din palme
am băut
Apă din iaz.
Am simţit sarea
Până în dulcele ei,
Am închis ochii
Şi te-am văzut
Printre lei.
Sălbatice arătări,
Strălucind auriu,
Îmbelşugau toamna
Muntelui pustiu.
Am împins piatra
S-o ia devale,
Mi s-a aşternut
Dinainte
Cea mai scurtă cale.
Drept înainte,
Până-n inima muntelui,
Fără cuvinte,
Cu răbdarea pământului.
Am simţit sloiul
Gândului de sus,
Am închis ochii,
Te-am chemat
Şi te-am adus.
Acum uită-te
În ochii mei,
Din boabe de sare
Zboară porumbei.
