POANTE

Degas stă în fața șevaletului gânditor,

O balerină își menține echilibrul ușor,

Dali se apropie ca un scamator

Suprarealist o apucă de picior

Și-o azvârle tam-nesam departe,

La poarta raiului,”na, acu să văz,

Dacă te  mai ții de poante!”

Sfântul Petru întredeschide ușa

Și fără să piardă timpul cu păpușa

Se uită la ăla cu biblioteca plină

De cărți poștale, unde nu încape rutină,

Dintre drepți, Dali și Degas șușotesc -

”Ăsta iar n-a prins mișcarea!”

Și nu greșesc.

Se uită la aia cu vederi de ghindă

Care cade la drumuri și tot colindă,

Vine și Sfântul Petru binișor,

Și-i zice”na, ia cheia asta de cositor,

Găsește lupul cel ștrașnic și i-o lasă,

Când pretorul stârnește ditirambii

În pădurea deasă.”

Dansatoarea lui Degas a dispărut

Dintr-un penel, căci pictorului i s-a urât,

Miroase a busuioc proaspăt cules,

Dali își bea cafeaua din mers

Și îi spune păstrătorului de chei,

”Dă-i una ăluia,

Care sucește mințile la femei!”

Sfântul Petru pune în lumină

Cheia spaniolă lângă cea divină,

Da, cu Dali n-ai ce-i face,

Le are pe ale lui, și pace:

Să lase opera s-o desăvârșească

Cui se pricepe cu iluzii

Să negustorească.

Rămâne să-i găsim loc în harababură

Făpturii de ghindă cu armură,

Care aduce lupul unde e cheia

Cu care violina vrăjește femeia,

Și-apoi că n-o fi foc,

Cât lumea se dă visului,

Să mute și munții din loc.