AZALEE

http://www.lsa.umich.edu/mbg/happening/azaleabonsai.asp

S-a întâmplat odată ca doi să se cunoască,

Așa, din auzite, chiar să se și zărească,

Și poate că acestea vor fi avut foloase,

De-or fi trezit lumina în gânduri somnoroase.

Și poate-a fost așa de s-o fi povestit,

Când gândurile lor s-or fi asemuit,

Și puse cap la cap și toate, dimpreună,

S-au prefăcut în stihuri și-n câte alte-n lună.

Sau poate doar părelnic trecut-au ăștia doi,

Unul pe lângă altul și ei pe lângă noi,

Iar gândurile lor se vor fi rătăcit,

Pe urme colbuite, cum s-o fi nimerit.

Ei, cine poate ști cum s-o fi întâmplat,

Doar soarele când arde amiaza supărat

Sau luna legănată în balansoarul nopții

Sau ploaia care-așteaptă să cadă-n fața porții.

Când peste întrebare dădui și eu în treacăt,

Văzui cum el  își leagă speranța de un lacăt

Cu care încuiase o cale petrecută -

O amintire dragă, ce ea o da pierdută.

De pierzi o amintire ca să o dai uitării

N-ai să-ți întorci privirea din valea îndurării,

Ai să te ții-nainte, mergând pe-a ta cărare,

Să prinzi un curcubeu în lumea asta mare.

Și se rugă el dară să se deschidă cerul

Și din a lui tărie să picure misterul,

S-apuce curcubeul de-un colț, să-l ție strâns,

Iar ei să i-l aducă după al ploii plâns.

Mai înainte este, c-așa s-a pomenit,

Ce sus e scris în stele, iar jos nu-i deslușit,

Căci noi ne căutăm visate curcubeie,

Deși unul e-n toate și tot...în azalee.