E aproape miezul nopții. Mâine este din nou duminică, cum era în visul ăla. Ar mai fi de scos din jobenul cu idei încă unsprezece. Al treilea care îi vine în minte este un om de afaceri. Are ceva atuuri. Comunică bine și știe cum să facă să arate bine. Uneori exagerează și atunci o face pentru că trebuie să fie perceput ca un fashion icon, ca un star. Astfel și-a construit o audiență deloc neglijabilă în fața căreia și-a produs și promovat opiniile. Anthos se gândește că acest personaj ar trebui să îi fie simpatic. Țintește sus ca și el, vânează ocaziile, iar dacă acestea nu apar, tot va găsi în tolbă o săgeată ca să tragă într-un nor utopic. Ce așteaptă de la semenii lui? Să se comporte excepțional atunci când nimeni nu te-ar condamna că ai ales să reacționezi normal. Ca un artist care joacă sub apăsarea ghimpelui. Ca o pasăre-spin!Cunoaște rețeta succesului și o împărtășește cu entuziasm. Anthos se mai uită la el încă o dată.”Omul ăsta se pricepe să spună povești. Dar dacă poveștile lui chiar sunt adevărate?”
11/1/14
OMUL ĂSTA SE PRICEPE SĂ SPUNĂ POVEȘTI. DAR DACĂ POVEȘTILE LUI CHIAR SUNT ADEVĂRATE?

FĂRĂ DISCUȚII
-Ne trebuie un profesor la Școala de Arte. -Directore, sunt avu ț i în vedere ș i ăia care ș tiu carte? -Ah, pe dumneata te cunosc, ai t...

-

Un pumn de tină vrând să fie mai om ca oamenii de rând S-a dat pe mâna unui faur să-l modeleze din pământ, Apoi a ars în foc și-n pară c...
-
Dăruiește-i mușcate cui a crezut că te-a păcălit Și va rămâne cu-o amintire, tu cu un bine gândit! Nu poți să ridici un coc...