MĂ GÂNDESC CĂ AM NEVOIE DE UN PROFESOR

În timp ce asculta perorațiile interlocutorului răsucea pe inel fiecare cheie. Se opri la o cheie de-aia pentru o broască veche, un fel de cheie țigănească de prin oboare, de culoarea grafitului. O găsise cândva, pe undeva, și o păstrase. Îl inspira. Și era practică, fiind cea mai lungă. De cele mai multe ori, reflex, o apuca, ținând suspendat inelul de care atârnau celelalte chei. Și atunci începea un joc al cheilor suspendate care se izbeau una de alta imitând vacarmul școlarilor de la clasele mici. Pauză! Dus pe firul gândului, interveni:

- Mă gândesc că am nevoie de un profesor. O spuse hotărât, întrerupând filmul interloculorului, care rula din inerție de ceva timp.

- Nu, n-am să mă mir și nici n-am să te cert, iar ți-a luat-o razna imaginația. Pune mâna pe hârtie și creion și dă-i bătaie până nu amuțește. Salutare!

Începu să-l contureze - un profesor crescut la școala din anii 1980-1990, un fost elev silitor, dus de valul schimbării, care are capacitatea de a evalua critic obiectiv actualitatea cotidiană, un fel de chior într-o țară a orbilor, care încă vede bine, simte visceral, ale cărui convingeri au durități stâncoase, a cărui voce se poate face auzită - se foi, sorbi din cafea, trase un fum și bătu cu arătătorul mâinii drepte în măsuța din cireș:

”Vei fi auzit, dar vei fi ascultat?Studenții din ziua de azi învață altfel. Unii nu reușesc să învețe să scrie nici la universitate. Altă epocă, alt auditoriu. Mai vrei și acum să le deschizi ochii?”. 

Cugetă că pe timpul studenției sale nu s-ar fi conceput să faci glume în amfiteatru despre gradul de alfabetizare al studenților.

”Ce să faci cu un astfel de profesor?Dă-ți o șansă împreună cu el! Poate că nu vorbește în pustiu. Nu cumva e timpul semănatului?Ai să fii întâiul, pentru că  ești preferatul meu.”

Își aduse aminte de cheia lui norocoasă, îi aruncă o privire fugitivă și de undeva, din liniștea așternută, auzi vocea Domnului Trandafir. Era ora la care îl invitase pe Negru Vodă.

27.10.2014