Iubirea mea-i foc din aștri,
Luminează, dar nu arde,
N-ai s-o găsești în vreo carte -
Aripi de cocori albaștri.
Pe-ai tăi umeri se lăsară
Dup’un zbor amețitor,
Timpul nu avea izvor,
Roata nu avea samsară.
Erai vânticel ștrengar,
Cedrii îi făceai să sune,
Cerul prindea să răsune
Psalmodiind un tropar.
Și din muzica cerească
Se-arătară-n lume norii,
Roșiind sfios ca bujorii,
Lumea de rău s-o ferească.
Pierdut în nori a uitare
În fuga de cele sumbre,
Treceai prin lumini și umbre,
Cocorii-i pierdeai în zare.
Nu se schimbă-a lumii față,
Rostul tău nu fuse altul,
Cutreierași tot înaltul,
Până într-o dimineață.
Prinseși a-ntreba toți norii,
Soarele îl ocoliși,
Mai colo, un cuib de iriși -
Unde îți erau cocorii?
Dintre cedrii ca pilaștri
Unul prinse grai pe seară:
”Au plâns cât o primăvară,
Pân-au dat iriși albaștri.”
Nici vedeai, nici auzeai
Strigătul lor lovind cerul,
Cum în aștri-l prinde gerul,
De soare te ascundeai.
Ca vântul este și omul,
Toate trec prin fața lui,
Nici că vede, nici c-aude
Strigătul cocorului…
26.05.2014
