În codrul cu tâmpla ninsă
Am legat un dor cu-o tisă,
Să nu mai hălăduiască,
Lumea să nu-l mai vorbească.
Și-a trecut în zbor pe seară
Și-a atins o crengușoară,
Gândul meu ca roza-n floare
Să vază doru-n prinsoare.
Dorul meu ședea cuminte
La nimic nu lua-aminte,
Se-nvelise cu răbdare,
Tisa-i era cingătoare.
Nici de noapte, nici de frică,
Pleoapa-nchisă n-o ridică,
Numai gându-mi are-o teamă
Că nu-l bagă doru-n seamă.
Când gândul plecă din codru
Îi ieși în cale lotru',
În chimir își prinse gândul
Să cutreiere pământul.
Când se făcu dimineață
Mi se arătă în față
Dorul hoț cu gându-n mână,
Codrul îl lăsase-n urmă...
.jpg)