MIOZOTIS

Floare de nu-mă-uita, pusă-n suflet la păstrare,

Stai în amintirea mea, pătrunsă de așteptare,

Să te scot iar la lumină și din tot albastrul strâns

Să dau lumii o grădină, înflorită c-un surâs.

Să te pun într-o batistă și la pieptul meu s-o țin

Și, când colțu-i zboară-n vânt, să-mi alunge orice chin,

Iar parfumul tău ierbos să-mi deschidă poarta verii,

Ca să vină cin’ mi-e drag, până dau în floare merii.

Poate s-o-ntâmpla aievea, poate-o fi numai un vis,
Însemnată-i  crucea vremii-n floarea de miozotis,
Iar când plouă cu uitări peste primăvara toată,
Tu-mi trezești din amintiri  o privire-nrourată.