S-au întâlnit pe-o stradă mare,
Lângă intrarea unui han,
El, un războinic cu cătare,
Ea, om de rând, pătruns de-alean.
Sub poarta pietruită–n boltă
Stă ea, cu chipu-ascuns în plete,
În minte-nchipuind o voltă,
Cu spatele la un perete.
Și-atunci măreața lui statură
O smulse din a ei gândire,
Când se prelinse-o picătură
Pe fața lui, c-o nălucire.
În dreptul inimii își duse
Palmele strânse, înainte,
Și înclinarea ei l-ajunse,
Trecutu-l scutură fierbinte.
Din mers i-ntoarse plecăciunea
Și ea-i răspunse înc-o dată,
Uitând o clipă-amărăciunea,
De parcă-aci era chemată.
Războinicul şi-ntoarse pasul
Şi o privi în ochi pe fată
Căci poate să aștepte masul,
Când forța lui se dă legată.
De va mai sta doar o secundă
Lăsată-n voia minții lui,
O va-mpietri, când ea e undă,
Ce zboară peste visu-oricui.
Și-atunci se-nalță să-i arate
Cu măiestrie al ei dans,
Pe cerul care i-e aproape,
Plutind ușor, fără balans.
Negoțu-și laudă lipscanii,
Războinicul nu se clintește
Și-ar sta aici pe loc cu anii,
Dar ziua asta se sfârșește.
Ar trebui să stea pe-aproape
Ca fata aia prinsă-n zbor
Să se întoarcă într-o noapte
Mânată-aci de al lui dor.
Și dacă da și iarăși vine,
I-o arăta chiar a lui față,
Va face-o-așa cum se cuvine,
Ca să rămână înc-o viață.
