Știi, asta se traduce cam așa: faci ceva cu suflet, lași acolo în lucrare o fărâmă și pleci mai departe! Mai târziu, se face recepția și se constată că a fost un lucru bine făcut. Nu se primesc plângeri...
Exact ca la cei cărora li se amputează un membru, tu, cel care ai lăsat ceva din suflet, îți simți sufletul întreg. Apoi vine altă lucrare... și tot așa. Colo pui mai puțin, dincolo mai mult..., fără să primești vreo recunoștință.
La un moment dat, ți-e sufletul peste tot. Atunci apar niște eminențe care cu bunăvoință spun că ai suflet mare. Exact ca surdul care nu aude, dar le potrivește.
Între timp, privind de la distanță, te-ai învățat să supraviețuiești cu o scânteie. Atât suflet ai păstrat pentru tine...
.
07.04.2015
