Ne cunoaştem din răvaşe scrise după miezul nopţii,
Ne-ntâlnim în vise stranii, colindând prin valea sorţii,
Vocea ta se-aude clară când bujorii înfloresc,
Ochii mei ascunşi, din umbră, la fereastra ta zâmbesc.
Va fi fost o întâmplare sau a gândului urzeală
Ca să mi te-arăţi în vise-mpodobite cu beteală?
Nici că ştiu, dar ca-n poveste, tu-mi vorbeşti în visul meu,
Prin răvaşe de-altădată îi răspund dorului tău.
Suntem doi ca o părere, nişte gânduri de iubire,
Al tău glăsuit prin lume, al meu tainică şoptire,
Şi-ntre gânduri, o tăcere ca un fir de busuioc -
Dacă-l pun sub a mea pernă, în dragoste ai noroc...
