ARS CARPATICA

Se clatină nesigur a opaiţului lumină,

Ca gândurile care tânjesc să se arcuiască,

Argintie luna s-aprinde pe bolta cerească,

Vin inorogii, mai albi ca mantia ei opalină...

Piramide înalţ din bazalturi tăiate de minte,

La un ceas fără limbi, unde cărunt timpul se-ntinde,

Îngerii luminează şi greul mi se desprinde,

Eu cioplesc în cubice bucăţi muntele de cuvinte.

Singuratic, colindă pe creste visul meu carpatic,

Vânând  extatice fulgere, încolţind vremuri,

Golaşe sunt piscurile, plouă cu recviemuri,

Mantra mea solomonară deschide cerul iernatic.

COLŢ DE SUFLET:

10.000!

FELICITARE DE DECEMBRIE

R

E N

B La A

I Mulţi L

V Ani !!!!! 2012 A

E suficient s-o citeşti cu tâlc!

Nu aduce critici unei rime-fulg:

Πn e a d e t u c r e z i ! ! !

B U N I ÎŢI VOR F I A N I I

Ea ninge în gânduri speranţe-zăpezi

De-i privi atent, fără multă grabă,

Iar când rima-fulg ţi-a căzut în palmă,

R â z i când r â n d u r i l e îmi c i t e ş t i!

Am trimis în luna lui D E C E M B R E

R I M E - F U L G I P R I E T E N E Ş T I

U N D E V A ÎN D E P Ă R T A R E

  Bucureşti  

02.12.2011

VERBINESCU

Am născocit această felicitare la 20/21 decembrie 1996 şi am expediat-o în Bihor.
Se citeşte de jos în sus, dar merge şi invers,"se verifică"beteala şi, dacă se respectă "instrucţiunile", se ajunge la "un pui de ren", tras de corniţe "dintr-o h(v)ibernala"...cu"V"de la Veronica...
De atunci,în fiecare an ţin să o dau mai departe, căci brăduţul acesta este magic.

SĂRBĂTORI FERICITE, ORIUNDE V-AŢI AFLA!

Joia-n glastră! Le jeudi dans le salmigondis!

Aburi de gând
Înfloresc fereastra,
Pe-o poliţă, toamna,
Lângă - 
Noi şi glastra. 

Cu degete lungi
Desenăm sentimente,
Transparentă e sticla,
După -
Perdele inocente.

Schiţăm priviri
Şi doruri albastre,
Bem ceaiul de foi,
Înainte -
Ploaie de astre.

Cu gând cuminte,
Eu la o fereatră,
"Viu miercuri",
Peste -
Joia-n glastră!


Nuage de pensées

Fleurit sur la fenêtre,

Sur une étagère,  l'automne,

Suivant -

Nous et le pot à fleurs.

Avec de longs doigts

On dessine des sentiments,

Le verre est transparent,

Après -

Rideaux innocents.

On ébauche des regards

Et de bleues nostalgies,

On boit du thé de feuilles,

Avant -

Les étoiles en pluie.

Ma bonne pensée,

Moi-même, devant la fenêtre,

"Je viendrai mercredi"

Plus -

Le jeudi dans le salmigondis!

Carte ilustrată

Din flori împletesc poeme-n culoare,
Să te-ajungă în visul din zori,
Cum altfel să-ţi trimit lăcrămioare?
Ne-ntâlnim la răspântii de nori...

Vorbele le tăinuiesc pe hârtie,
Desenând în eter mângâieri,
Cum altfel mi-ai trimite tu mie
Florile zilei de ieri?

Undeva, cerul dezleagă lumina
Şi-atunci drumul cu flori l-om găsi,
Nu-ntreba a cui a fost vina,
Că acum ne-am putut regăsi?

Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...

O fată ciudată, cu inima cât o stradă de largă,
Pe care s-au așezat anotimpurile, fără zarvă,
Trece cu paşi repezi pe bulevarde imaginare,
Încrucişâd trecătorii de prin inima ei mare.

În zile ploioase, caută streaşina zâmbetului ei,
Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...

Din timpul ei sideral îşi coboară privirea pe stradă,
La trecătorii grăbiţi să prindă ora ce stă să cadă,
Pe cadranul universului timpul se toarce fuior,
Fata ciudată ridică pleoapele cu tremur uşor.

În zile ploioase, caută streaşina zâmbetului ei,
Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...

Cinci sute de ani sta-va sub vântul suflător peste timp,
Pod al iubirii din norii curgând domol, fără anotimp,
Cinci sute de ani sta-va sub soare arzător peste zi,
Aşteptându-l pe el s-o găsească, venind dinspre miazăzi.

În zile ploioase, caută streaşina zâmbetului ei,
Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...

Veşnica întoarcere

În căutarea mărilor din astru...

Nimfe cretane cu alge în plete
Se-adună pe seară la ale mării banchete,
Cu trup de sirene se-arată în larg,
Când Ulise trece legat de catarg;

Zorii se crapă în valuri domoale,
Banchete pe ape deschid dimineţi frugale,
Nimfele-şi scutură pleata pe plajă,
Atrase de nai cu a lui Pan vrajă;

Undeva cerul se culcă pe ape,
Carul lui Neptun tras de delfini este pe-aproape,
Tridentul zeului zguduie marea,
Ţipând, nimfele ascultă chemarea:

"Mai repede, mai adânc, mai albastru,
În căutarea mărilor din astru..."

Doar focul minţii nu-l mistuie gerul...

Focuri bengale aprind cerul nopţii
Luna păleşte în valea sorţii,
Scoruşii-amuţesc în noaptea de munte,
Cerbii se-ascund după coaste cărunte.

Molcom cascada se tânguie nopţii,
Luna se-ascunde în valea sorţii,
Ochii pădurii pândesc nemişcarea,
Brânduşii târzii rotunjesc cărarea.

Iarna descalecă-n marginea nopţii,
Luna se-ascute în valea sorţii,
Sănii lunare şi-aşteaptă sorocul,
Urşii devale-şi încearcă norocul.

Trează în munţi e doar umbra nopţii,
Luna se pârguie în valea sorţii,
Gânduri de gheaţă prind a lovi cerul,
Doar focul minţii nu-l mistuie gerul...

Lacrimă autumnală

Când visul tău te duce pe malul stâng al vremii
Şi te aşezi stingher pe braţul platanului culcat,
Să iei cu tine cartea din care slobozi cerbii
Toamna, târziu, în căutarea izvorului uitat.

Porniţi în iureş mistic, potcoave deasupra clipei,
În urmă lasă abisul căscat de-o amintire,
Iuţi!Ei se-adâncesc în codri, mânaţi de dorul apei,
Doar tu-i priveşti şi-n gene se zbate-o tresărire.

DANS ÎN CER

Frunza-n zori se rotunjeşte după Luceafărul de dimineaţă. Cu ochii adumbriţi de nesomn priveşti în gol, căutând sensul minutarului ceresc. Eşti asemenea soldaţilor care au supravieţuit bătăliei, numai că tu te-ai luptat cu armate de gânduri care veneau din neant şi te înconjurau cu tentacule de hidră. Le-ai învins cu mâinile goale, sub pavăza crucii. Ăsta este un altfel de botez. Un botez al înălţării spiritului dincolo de palida lumină a lunii. 
A venit vremea somnului în pace. Şi iată-te cuprins... Eşti pe Strada Mare... îmbrăcat în straie simple, desprinse din alte timpuri. Este o călătorie prin oraşul tău, pe o altă buclă de timp. Simţi instinctiv acest lucru, întrucât treci prin viaţa celorlalţi fără să fii văzut. Ai ajuns în pasajul acela amenajat pentru trecerea trăsurilor, dinspre Strada Mare înspre curtea hanului. Te opreşti gândind încotro să o apuci. Pe lângă tine trece el, într-o armură de la începuturi. Secular în statură, cu faţa protejată vederii de borurile unei apărători circulare. Culorile costumului său sunt limpezi, făcându-te să te cufunzi într-o baie de vibraţii. Fără să stai pe gânduri, apropii mâinile în dreptul inimii şi faci o plecăciune. Străinul îţi prinde gestul cu coada ochiului şi îţi întoarce salutul. Cine este? Te vei gândi după... Reflex, îi răspunzi cu o nouă plecăciune. El se apropie de tine, descriind cu palmele alonja unei aripi de vultur.
Îl priveşti ca şi cum ai fi pe punctul să fii hipnotizat. Te desprinzi din fascinaţia mâinilor sale şi pleci. El nu spune nimic şi nu te opreşte. Care să fie rostul întâlnirii?
Ai să te gândeşti mai târziu. 
Acum te-ai dat zborului înalt, deasupra clădirilor, cu uşurinţa unui zburător. Până unde?

 

va urma

Poveste cu Cocori Albi

Închipuiam poveşti pe portative
Chemându-te să te cobori din noapte,
Cu cheia sol deschis-am porţi în stele
Să-ţi dăruiesc doar eu lumini din şoapte.

Cu dorul tău păşeam printre acorduri
Şi te-aşteptam să vii din munţi albaştri,
Cu-arpegii chiar luna am împresurat-o
Să-ţi dăruiesc doar eu muzici din aştri.

Şi-n gândurile mele pentru tine
Cocorii albi ca spuma ţeseau norii,
Când cerul fremăta de armonia
Cursă din nai în chiar potirul florii.

Dimineţile cu ametiste

M-apropii încet ca o părere,
Din braţe, catarge mi se-nalţă pe mări!
Străpunse de scoici, palmele mele
Ţi le-ntind purtând raze de soare în zori.

Dintr-o privire tai marea în larg
Şi-asculţi o chemare d-un val ondulată...
Şoaptele tale ating un catarg,
Te-apropii croind paşi mari pe apă.

La orizont se varsă apusul -
Aurind valurile de ametiste:
Ne ajungem, acolo ni-i dusul,
Tu şi eu, dizolvând dimineţile triste.

III

Face-s-ar şuvoi de ape gândurile unui înger,
Să mă plouă cu flori coapte la poalele unui sânger,
Din plete să-mi încolţească vise cu aripi azure
Şi-ntre palmele isteţe ţine-voi căuş de mure.

Florile să mă alinte cu parfumuri dulci-amare,
Coborând cu-a lor tărie stele-n noapte, călătoare,
Iar când sângerul tresare - sub lumina lunii pline -
Un izvor cu apa vie peste pietre să suspine.

Numai tu să prinzi de veste şi să vii cu bucurie,
Cu un dar făcut de-un faur dintr-un fir de iasomie,
Să mi-l prinzi la butonieră cu o frunză de albastru,
Când Nichita-şi mână dorul înşeuat pe-un cal măiastru. 

AI SĂ MĂ GĂSEȘTI DESENÂND AMURGUL

O ploaie de flori din norii iubirii
Pictează-n culori ziua întâlnirii,
Pe un pod de vise, rupt din curcubeu,
Unde cu un zâmbet te aştept doar eu.

Dacă ai să vii repede ca vântul
Ai să mă găseşti desenând amurgul,
Şi-om intra-n lumină dintr-un singur pas
Răsucind volute într-un ritm de vals.

Pân's-aprinde luna să dansăm pe nori
Între stele-albastre din care cresc sori,
Să-ţi  şoptesc şăgalnic, fără anotimp,
Vorbe de iubire trecând peste timp.

DIN UMBRA FLORII

Unde vrei să întâlneşti visul tău cu steaua ninsă?
În slova unei poveşti sau într-o palmă întinsă?
Unde să te-ajungă dorul cu sakura parfumat?
Şi în care colţ de lume ai călcat pe un oftat?

Te privesc din umbra florii
Încercând să-ţi prind privirea,
Înălţând pe nori cocorii,
Să-ţi aducă-n zori iubirea...

Visul meu cu steaua ninsă e-ntr-o clipă de cristal
Înt-un cer suit pe tâmpla vremii aruncată-n val,
În slova unei poveşti şi în palmele întinse
După soarele mai drag decât stelele aprinse.

Te privesc din umbra florii
Încercând să-ţi prind privirea,
Înălţând pe nori cocorii,
Să-ţi aducă-n dar iubirea... 

 

OCHII VERII

HAIKU

Sfielnicii maci
Se înalţă din lanuri
Pictând ochi roşii.

  
                       

SHANTI

Senryu 

Antice scrieri
Pătrunse de-nţelesuri
Coboară pacea.

HIRAM

Senryu 

Zidim cu gândul
Sanctuarele vieţii
Şi zorii zilei.

VÂNĂTOAREA MESTECENILOR

Senryu

 

Fata-mesteacăn

Îşi scutură crengile

Pline de gânduri.

Gânduri sferice

Rostuiesc epistole

Purtate de vânt.

Un poet şade -

Având laţul pregătit,

Să prindă gânduri.

Apoi le scrie,

Dezvelind din mesteacăn

Fata ascunsă.

Pornesc căutări

Şi-ncepe vânătoarea

Mestecenilor... 


15.05.2011

ADSUM!

O întâlnise"în albastru". Se aşezase în această dimensiune răbdător, aşteptând-o. Ştia că poarta acestui cer nu i se va deschide decât ei, pentru că o chemase cu"Rugăciunea inimii". Venirea ei a fost hotărâtă; oarecum l-a speriat, nevenindu-i să creadă. O invocase cu o credinţă nestrămutată, iar acum, când miracolul se întâmplase, se pomeni că are nevoie de dovezi...Venise pe calea inimii lui, însă mintea îi era zdruncinată de uşurinţa cu care trecuse poarta. Şi unde mai pui că nu venise singură...Venise prin mijlocirea a doi arhangheli! Se gândi să fie atent la semne şi să o pună la încercare. Dacă nimerise aici din greşeală? Şi iar se întâmplă ceva neobişnuit. Gândurile lui năvalnice o ajunseră, încât ea avuse percepţia lui vizuală, în timp ce el o simţi ca pe o ploaie de culori, cu bucurie! Se întâlniră deasupra vibraţiei cuvintelor. În mod conştient îi trimise un mesaj formal de recunoştinţă, iar răspunsul fuse refractat ca raza de lumină care întâlneşte o piramidă de cristal. 
Deveni încrezător şi cu inima uşoară se apucă să răsfoiască o carte. 
Privirea îi rămase suspendată pe primele rânduri ale paginii la care se oprise arătătorul mâinii drepte. Hazardul îl adusese aici. Citi rar, cu glas tare.
"Clipa de aşteptare este ca o privighetoare care-şi trage sufletul pe o ramură proaspăt înfrunzită, anticipând zborul cuantic spre rădăcinile luminii". Avuse impresia că timpul s-a oprit în loc şi simţi organic nevoia să-i caute rădăcinile."...înainte!"- veni călăuzirea. Disecă didactic direcţia..."Înaintele acesta este ca timpul. Te duce în faţă, dar tot atât de lesne şi înapoi!"(He-he-he, înainte nu despica firul în patru)."...deci timpul, trebuie că este sferic." 

Închise ochii, proptindu-şi fruntea pe vârfurile degetelor mâinii stângi. Respiră adânc, absorbind parcă timpul. Şi atunci o simţi fâlfâind ca o părere, dincolo de ochii lui închişi, revărsând asupră-i o ploaie de lumină, învăluindu-l cu blândeţea unei îmbrăţişări mai liniştită decât pacea lumii.Un gând se furişă iute ca săgeata şi se lăsă şoptit ca un pârâiaş domol:"Când este iubire în inima aceasta, să ştii că este iubire şi în inima aceea...". Deschise ochii şi încăperea i se păru mai luminoasă. Privirea i se opri pe cartea aceea cu coperţi stacojii, ale cărei file mimau un evantai. Zâmbi abia perceptibil."Larg se deschide viaţa-n evantai, azi aleg verde ca firul din rai...". 

va urma 

Romaniţă

Haiku 

Floare magică,
Gîceşti dorul inimii?!
Mă iubeşte, mda...

12.05.2009