Dimineţile cu ametiste

M-apropii încet ca o părere,
Din braţe, catarge mi se-nalţă pe mări!
Străpunse de scoici, palmele mele
Ţi le-ntind purtând raze de soare în zori.

Dintr-o privire tai marea în larg
Şi-asculţi o chemare d-un val ondulată...
Şoaptele tale ating un catarg,
Te-apropii croind paşi mari pe apă.

La orizont se varsă apusul -
Aurind valurile de ametiste:
Ne ajungem, acolo ni-i dusul,
Tu şi eu, dizolvând dimineţile triste.