Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...

O fată ciudată, cu inima cât o stradă de largă,
Pe care s-au așezat anotimpurile, fără zarvă,
Trece cu paşi repezi pe bulevarde imaginare,
Încrucişâd trecătorii de prin inima ei mare.

În zile ploioase, caută streaşina zâmbetului ei,
Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...

Din timpul ei sideral îşi coboară privirea pe stradă,
La trecătorii grăbiţi să prindă ora ce stă să cadă,
Pe cadranul universului timpul se toarce fuior,
Fata ciudată ridică pleoapele cu tremur uşor.

În zile ploioase, caută streaşina zâmbetului ei,
Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...

Cinci sute de ani sta-va sub vântul suflător peste timp,
Pod al iubirii din norii curgând domol, fără anotimp,
Cinci sute de ani sta-va sub soare arzător peste zi,
Aşteptându-l pe el s-o găsească, venind dinspre miazăzi.

În zile ploioase, caută streaşina zâmbetului ei,
Ca să răsară iar soarele, înmulţeşte ploaia cu trei...