ALBASTRUL COBALT ÎL PREFACI ÎN SOARE

Se mișcă timpul și trebuie să-ți spun,

Te-am întâlnit, înseamnă că ești bun,

În cupa inimii nu-i vreun resentiment,

Deși mi-ai spus că n-am nici un talent.

Ai vrut să știi cam cât pot să-ți îndur

Când secerai cu luna primprejur

Și dac-o prind ce știu să fac cu ea,

Când tot argintul ei mă va-mbrăca.

Ce ceață-a fost atunci, îți amintești,

Noi, frunte-n frunte, ne curgeam povești,

Pe malul unui râu cu ape volburoase,

Mi-erai în vis și-n dimineți frumoase.

Apoi, în miezul unei nopți de smoală,

De parcă murgu-ți lasă-n urmă boală,

Vii după mine, mânat de uri păgâne,

Te văd, dar nu mi-e frică de cărbune.

Și-atunci mă iei altfel, cu binișorul,

Cum lampa sufletului simte dorul,

Deaupră-mi ca pe-un nor îmbujorat,

Am fost cu tine, dar asta ți-a scăpat!

Acum ești tot în cerul nopții mele

Scăpat din locul ăla de strânsoare,

Doar te privesc și din a ta culoare

Albastrul cobalt  îl prefaci în soare.

Se mișcă timpul și trebuie să-ți spun,

Te-am întâlnit, înseamnă că ești bun,

În cupa inimii de ai vreun sentiment

De vină-i poate doar al meu talent.