LA IARMAROC

Un gând de-al tău cu mine-n minte,
Mergând încet să-ți viu 'nainte,
L-am prins când ascundea cuvinte,
Să nu cumva să iau aminte.

L-am prins în palmă ca pe-un fulg,
Avea un ochi taumaturg,
Ce mă privea de la amurg, 
L-am întrebat, să stau, să fug?

Și-atunci s-a oglindit pe loc
În podul palmei un soroc,
Când o să dăm peste noroc
Ciocnindu-ne la iarmaroc.

COPACUL VIEȚII

El e copacul care-mi râde când ființa lunii este plină,

Când ale mele vorbe coapte i le așez la rădăcină,

Iar când coroana maiestuasă i-o tremură ușor zefirul

Aud poveștile lemnoase din care lumea-și țese firul.

Dacă pui cap la cap și-nnozi destine unul lângă altul,

Păduri de vorbe ai s-auzi și dintre ele-și face saltul

Acel gând unic, ca un vultur cu aripi large, aurite,

Care deschide dimineți din taina nopții-alămuite.

El trece lin din codru-n codru și se-ntărește din ecouri,

A lumii față o preschimbă și o-nconjoară cu halouri,

Ca semn că inimi lângă inimi se pun chezașe-n legăminte

Să împlinească laolaltă ce s-a jurat pe oseminte.

CA UN COCOR CARE CAUTĂ ACEEAȘI PRIMĂVARĂ

O singură iubire, ca un cocor care caută aceeaşi primăvară în fiecare an și o găsește împodobită cu alte flori... Despicând zările, cântecul lui o poartă acolo unde nu o poate gândi vreo minte omenească, trece pragurile cerurilor și se coboară cu tot ce a fost dăruită, ca o parabolă a țipătului care se eliberează din ninsori.