Degas stă în fața șevaletului gânditor,
O balerină își menține echilibrul ușor,
Dali se apropie ca un scamator
Suprarealist o apucă de picior
Și-o azvârle tam-nesam departe,
La poarta raiului,”na, acu să văz,
Dacă te mai ții de
poante!”
Sfântul Petru întredeschide ușa
Și fără să piardă timpul cu păpușa
Se uită la ăla cu biblioteca plină
De cărți poștale, unde nu încape rutină,
Dintre drepți, Dali și Degas șușotesc -
”Ăsta iar n-a prins mișcarea!”
Și nu greșesc.
Se uită la aia cu vederi de ghindă
Care cade la drumuri și tot colindă,
Vine și Sfântul Petru binișor,
Și-i zice”na, ia cheia asta de cositor,
Găsește lupul cel ștrașnic și i-o lasă,
Când pretorul stârnește ditirambii
În pădurea deasă.”
Dansatoarea lui Degas a dispărut
Dintr-un penel, căci pictorului i s-a urât,
Miroase a busuioc proaspăt cules,
Dali își bea cafeaua din mers
Și îi spune păstrătorului de chei,
”Dă-i una ăluia,
Care sucește mințile la femei!”
Sfântul Petru pune în lumină
Cheia spaniolă lângă cea divină,
Da, cu Dali n-ai ce-i face,
Le are pe ale lui, și pace:
Să lase opera s-o desăvârșească
Cui se pricepe cu iluzii
Să negustorească.
Rămâne să-i găsim loc în harababură
Făpturii de ghindă cu armură,
Care aduce lupul unde e cheia
Cu care violina vrăjește femeia,
Și-apoi că n-o fi foc,
Cât lumea se dă visului,
Să mute și munții din loc.
