Vezi, ăia și-au cunoscut firile,
Apoi și-au întâlnit privirile,
Cică se apropiaseră rostuind cuvinte,
Până s-a ciocnit o minte de altă minte.
Și-atunci și-au arătat amândoi
Ghețarii rațiunii în ochii goi,
Jucând cu aplomb ca-ntr-o scriitură,
Nimeni să nu vadă că nu-i loc de ură.
Timpul tăcea-n ei legănând răbdări,
Ea-și punea-nainte cuvinte din sori,
Singur el părea să o înțeleagă,
Căci el cunoscuse lumina întreagă...
