SĂ AI CURAJ CÂND FACI CEVA

Aud o voce care-mi spune

Să am curaj când fac ceva,

Ca un profesor ce mă-ntoarce

În banca aia-n clasa mea.

Să am curaj e o lucrare

Ce am deprins-o cu râvnire,

Când n-ai, îngenunchezi pe lauri,

De-l ai, să vezi împotrivire!

Că d’aia greu e să dai sfat-

Să ai curaj când faci ceva,

S-arați că ai sau să-l ascunzi?

Azi bine-ar fi dac-ai tăcea…

Vei avea liniște cu carul

Și nimeni nu s-o supăra,

Vei plânge la masa tăcerii,

Când ignoranța va trona!

Să ai curaj, care-i folosul,

Dacă măsura nu-i în bine,

Dacă cuvântul îl stâlcești

Și limba o faci de rușine?

Mai este loc de îndreptare,

Să ai curaj când faci ceva,

La școala vieții joacă-ți visul,

Ca în copilăria ta!

GÂNDIM ÎN DOI COPILĂRII

Și m-am dat iarăși peste cap

Și m-am schimbat ca o părere -

Purtând pe umeri gândul tău

Ușor, trezit din mângâiere...

Te văd aievea că-mi zâmbești,

Iar când te-ncearcă îndoiala

Dispari din dimineața mea

Ca și cum noaptea-ți ține calea.

Ne înțelegem din priviri,

În buzunare-avem cuvinte,

Gândim în doi copilării

Și ne-ntâlnim pe după clipe

Jucându-ne printre idei,

Pavilioane-ndepărtate,

Te simt, te-apropii, te retragi

Și Minulescu e pe-aproape,

Întins pe-araba lui sofa,

Cu legăturile de chei,

Șoptindu-ți să îmi spui ceva

Și să te uiți în ochii mei,

Tu-i faci cu ochiul ștrengărește

Căci știi că ai să faci și-așa,

Dar ca să-mi dai un vis cu soare

Franchezi scrisoarea cu o stea!

ANTOSHKA ȘI TOCUL DE SCRIS POVEȘTI

Mai deunăzi am visat
Că mi-ai scris în graba mare
O scrisoare,

Plicul, floare de cireș,
N-avea timbre,
Inimioare…

Mi l-ai înmânat deschis,
De’,
Așa cică e-n vis,

Căci Antoshka
Răscolise
Inimioarele trimise!

Ei, acu’e-acu’-
Aștept,
Cum așteapt-un înțelept,

Din vis să iasă poveste,
Năzdrăvanul
Unic este!

Dimineața o deșteaptă,
Floarea-soarelui
O-ndreaptă,

După ce l-o legăna,
Alți copii i-o supăra,
Et caetera, et caetera.

Să nu-i dai tocul din sticlă,
Repezit cum e,
Îl strică!

De mă-ntrebi de inimioare,
Le-am pus bine,
În sertare.

”23”sau”24”?
Sunt atentă,
E plin raftul?!

CA O ÎNTREBARE CU RĂSPUNS

Am fost să găsim aur în râu și zilele treceau pe lângă noi sau noi treceam pe lângă zile. Uneori, luați de apă, ne îndepărtam, dar când distanța creștea cam cât un anotimp, un fel de ață nevăzută ne scutura și ne apropia. Cineva m-a întrebat atunci cam cât se pot apropia doi oameni. M-am gândit că se pot apropia până într-atât încât unul să nu dorească să o ia înaintea celuilalt.

DESPRE MUNTE

Un munte fără templu nu se poate.

MINUNEA VOR AFLA-O MINȚI DEȘTEPTE

Azi sufletul ne chemă pe Tabor
Să ne schimbăm la față înc-o dată,
Să primenim în noi eternul zbor
Spre cerul hărăzit nouă prin soartă.

Cu chipurile scăldate în zăpadă
Să ne-ntâlnim acum ca niciodată
Și să privim lucid sub recea rază
A spiritelor stea în nori uitată.

Și când vom desluși în amintire
Un rost al stelei lăsată să aștepte,
Se va deschide cerul și-n iubire
Minunea vor afla-o minți deștepte.