Cireşii în floare zâmbesc cu-nţelesuri

Roşie-i floarea ce la butonieră tainic e prinsă, ca o chemare,
Străina-n ploaie-i cunoaşte misterul, umbrela şi-o strânge, cu nerăbdare,
Şi ploaia mirată a încetat, cireşii în floare zâmbesc cu-nţelesuri,
O vrajă-n aprilie s-a dezlegat şi-un timp al iubirii calcă eresuri.

Zefirul flutură dantela umbrelei, ochii străinei sub bucle se-ascund,
E-o aşteptare de începuturi, când tremurul primăverii este rotund,
Cu paşi măsuraţi înaintează, când ploaia cireşilor îl  împresoară,
O rază de soare mai jucăuşă îi mângâie umerii într-o doară.

 
S-o-ntrebe de vreme de-ar îndrăzni, i-ar prinde o clipă privirea străinei,
Şi poate că ochii ei i-or vorbi...scânteind printre gene focul citrinei,
Să o lase să treacă, aşa... când vibrează copacii în arome pastel? 

Pala zefirului loveşte cireşii, ea scapă mănuşa chiar lângă el!