Hăuleală din MuntenIa

Cum mergeam eu pe cărare,

Zice frate-meu mai mare:

”Mi se pare că ești floare!”

Îl privii cu luare-aminte,

Mă gândii dacă nu minte

Și-i făcui dreptatea lui,

Nu sunt floarea orișicui,

Cunosc graiul cucului,

Sunt floarea haiducului,

Îi țiu gândul la moșie

Când umblă de haiducie.

Ziua floare, dup’ amiaz’

Zgripțorul din mine-i treaz,

Sorb din soare ploi de aur,

În haiduc scol un balaur,

Calul jar atunci mănâncă

Și-o pornim cu toți pe luncă,

Hăulind încetișor –

Port la inimă un dor!

Iau pistolul din chimir

Și pușc  răutatea-n mir

Și cum sufletu-mi frământ

Adun norii de pe câmp

Să pornească ploile

Să spele nevoile,

D-aia frate-meu mai mare

Mă privi ca pe o floare,

Dar nu-s floarea orișicui,

Cunosc graiul cucului,

Sunt floarea haiducului,

Îi țiu gândul la moșie

Când umblă de haiducie.

Ziua floare, dup’ amiaz’

Zgripțorul din mine-i treaz,

Sorb din soare ploi de aur,

În haiduc scol un balaur,

Calul jar atunci mănâncă

Și-o pornim cu toți pe luncă,

Hăulind încetișor –

Port la inimă un dor!