Cât ții în taină, pe-atâta se și vede,
Dac-ai fi iarnă, zăpadă grea ai cerne,
Dar nici omătul nu poate ascunde
Ce vrei să îți păstrezi adânc sub unde.
Îmi ceri să-ți dau curajul să te-arăți,
Cu gândul să-ți zidesc ție realități
Și-mi pui în față perdele de iluzii
Să nu te văd în marea-ți de confuzii.
La ușa labirintului azi te-am adus,
Scutură-ți Minotaurul și lasă-l dus
Și cată rostul firii să-ți fie înțeles
Ca viața să îți pară ca un fruct ales.
Fii ca și mănăstirea de sub ape,
Credința oglindește-ți-o-n agape,
Și ieși din umbra întorsului păcat
Purtând coroana iertării ca-mpărat.
