SEMN DE CARTE

DE LA UN SCRIITOR CĂTRE UN CITITOR, CARE S-AU CUNOSCUT DIN CĂRȚI

Fă-mă, Doamne, cu o Stea
Lângă visul Maicii Mele,
S-aprind toată Dacia
Cu scânteia minții mele!

Și de-o fi să plângă lumea
C-am plecat pe drumul sfânt,
La fântâna din răscruce
Să mă-nsemne în cuvânt.

Și de-o fi să mă gândească
Ca pe-un dac neînfricat,
Nască-se sub steaua noastră
De păcate curățat!

Fă-mă, Doamne, cu o Stea
Lângă visul Maicii Mele,
Să mă curgă Dunărea
Prin visările din stele.

Să mă las ca o părere
Pe cărări în munți pitite,
Când un Demian cu-o cârjă
Bate ploile-ațipite.

Și-n trezirea lor nuntită
Ca să știți că nu vă mint,
Fie să vă plouă-n-taină
Visul Florii-de-Argint!

VRÂND SĂ FIE

 

Un pumn de tină vrând să fie mai om ca oamenii de rând 
S-a dat pe mâna unui faur să-l modeleze din pământ, 
Apoi a ars în foc și-n pară ca-n loc de inimă să ție 
Un gând stătut în poala vremii proptit de mâini lângă bărbie.

Și gândul lui cel vechi trecu prin veacuri ca o neuitare,
Căci stătu treaz și nemișcat, dar rostui îngândurare,
Și plânse vremea lângă el spălând pustiul așternut
Până-l găsi în așteptare căutătorul unui lut.

De-acum toți trec prin fața lui și gândul său cel sfânt veghează,
Căci cel cu inimă curată merită și o minte trează,
Chemați sunt mulți, aleși puțini, căci veșnicia n-are preț,
Scânteia minții se aprinde când visu-n cuget e măreț:

Pe potriva Gânditorului,