DE-AIA PESCARUL ÎNTREABĂ

Motto:"Trăiască nația, sus cu ea!"

Cică fiecare vrea ca să ia câte ceva,
Ba din sare, ba din floare, ba din țară, ba din soare, 

Să se-aleagă cu ceva, că e împărțania,
Ia luați dacă-i așa, fiecare-n partea sa,
Să faci plata după fapte, să-ți duci sacul cu păcate,
Iar de-ai ars, să te-nnoiești, sufletul să-ți primenești,
Ce-au luat cu jecmăneală , să se-ntoarcă cu tocmeală, 

Cei de-au stat și au răbdat s-aibă loc de așezat, 

Dacă nu îți știi străbunii și-ai dat limba stricăciunii 

Și-ai fost ca o buruiană, poți fi floare de naframă ? 

Cică în împărăție unii-așa au vrea să fie,
Dacă pomu-i roditor, pune mâna pe topor,
Dacă-i mierlă, dă-i otravă, de-i cocor, pune-l în tavă,
Dacă-i tei, în loc d-icoană, fă-l surcele să fierbi zeamă, 

De-i deștept, ascultă-l iar c-un profesor de bazar
Și învață-l cum să scrie după-a ăstui fudulie,
În așa împărăție pune legea pe hârtie domnul Nepriceputeanu, 

Că am scăpat de Pruteanu!
De-aia pescarul întreabă:"Impărăte, când dai seamă?
Dă-te jos cu șleahta ta, lasă locul altcuiva,
După douășcinci de ani mergi de fă din muncă bani, 

Să vezi tu cum se primește leu-nfometat regește, 

Să trăiești tu cu doi bani la anu' și la mulți ani!
Altădată se-nsemna tot ce valora ceva,
Acum merge ciupitura, că așa e azi gravura!
Dacă face embolie, a fost prost, oricum nu știe!
Dacă tot vă-ncearcă brandul,dar nu vă ține talentul, 

Jucați-vă între voi și lasăți-ne pe noi
Să încremenim ca munți, fără conturi, fără nunți,
Doar cu sufletul curat, c-ăsta nu-i de cumpărat!
Ia aminte, Împărate, n-ai cămașa ruptă-n spate,
Nici pantofi la preț redus, timpul tău acum e scurs! 

Iară tu, popor sărman, pribegit și fără ban,
Nu mai sta la-ngenuncheat, hai că-i de descălecat!"

Cică în fiecare floare stă să înflorească un vis

Început de vară, plouă cu gheață. Pe buza paharului uitat lângă mușcată o gărgăriță măsoară la pas lungimea cercului. Îmi întâlnește arătătorul și scăpată din lecția de geometrie începe să cerceteze deget cu deget. Zăbovește în decorul heraldic al monedei purtată ca inel și, în fine, ajunge la inelar. Îl țiu liber ca să nu te citească nimeni. Ea nu și nu, că cică știe cine ești. Își deschide aripile și dispare de pe mâna mea într-un vis.

-Treci pe la mine pe-acasă, te-așteaptă un domn.

O nouă fâlfâire de aripioare, alt vis. Aștept ca lumina semaforului să fie verde. Pun piciorul pe zebră, tu mă prinzi de mână și pentru nimic în lume n-ai vrea să plec. Deschid ochii în alt vis în care gărgărițele sunt la locul lor. Miroase de departe a tei. Cică în fiecare floare stă să înflorească un vis. 

Al meu, al tău, al lui, al cuiva de dincolo, al oricui.