CÂND OCHII VREMII-MI ROTUNJEAU IDEI

Pavilioanele-s îndepărtate, perdelele-amintirii tremurate,

Iar dincolo de ele-i numai cer, tu vii ca vântul, fluturând stingher

Poemele așternute ca rufe la uscat, arată-te sau lasă-te-așteptat!

Picioru-n vară iar l-am așezat, miros de flori de tei a-nmiresmat

Un gând cules aseară-ntre alei, când ochii vremii-mi rotunjeau idei…

PRIMĂVARA LUNGĂ

Pe un pergament m-am pus a picta
Primăvara lungă și-un cocor în ea,
Când vântul bătu viu în cătătură
Băui un haiku dintr-o-nghițitură.

Cocorul zbură slobozind chemarea
Și numaidecât prinse-n aripi zarea,
Când trecu prin soare și se scutură
Cocoara păreche i se-alătură.

Și din dansul lor alt haiku isteț
Căzu ca o ploaie într-un râuleț,
Apa lui secă și rămase-un nor
Bun de pus la suflet dacă mi-este dor.





               

Buche

Mi-e dragă, urcă la cer,

Acum știi și tu de ce-ți cer

S-o însemnăm laolaltă –

Atunci se deschide noua poartă.

Îmbrățișare de buchii,

Sărut ascuns între muchii

Pitit de răutățile ochiului străin –

Zbor de cocori înălțat lin.

O, ce vis fără hotărnicii,

Cât cer plin de locuri pustii

Pe care le-am cutreierat să te aflu –

Pe tălpi mi-a rămas din stele praful.

Always Samsung

Întreabă, Doamne, și-adună câte-o zi

Of,  Doamne, fă o scară de cuvinte,

Să urce toată lumea peste minte

Pân’ unde sufletul și-a aflat treaptă,

Lumina Învierii ține-o dreaptă,

Și când o fi pe-ăl bun să îl apropii,

Primește rugul rugăciunii înălțate,

Iar de-i  copil cu sufletul în fapte,

Fă un miracol și lasă-ni-l aproape.

Trimite-l înapoi, căci nu-i doar floare,

Ce-a-nlăcrimat tot cerul dintr-o dată,

Prin buzunare are-o cheie fermecată,

N-ai vrea ca lumea să îi fie încuiată.

Întreabă, Doamne, și-adună câte-o zi

De la cei care se vor mereu copii

Și pentru care vârsta e număr într-un joc,

Lungește-i, Doamne, viața, că încă este loc.

POEM DE DINCOLO

Din foc și din cenușă-albastră

Un phoenix iar s-a întrupat,

Luându-și zborul dintr-o vatră,

Un cuib de iris s-a plecat.

Acum se-ncearcă pe la colțuri

Ăst adevăr să se zdrobească,

Lingăii-i zic la iris phoenix,

Căci asta știu să meșterească.

Minciuna are scurt piciorul,

Iar altul chiar și l-a pierdut,

Martori sunt cerul și pământul

Că phoenixul a renăscut!

Ca umbra lui s-o cotropească

Se puse preț pe încercare,

Din zborul lui să îl oprească,

În visul lui să îl doboare.

Scornit-au altă provocare

Și agățat cu-al său baston

De ale phoenixului gheare

Un arlechin uită că-i om.

Te duse pe-ale lui aripe

În paradisul de smaragde,

Ah, arlechine, arlechine,

Phoenixul poate ca să-ți rabde.

A fost și el cândva, demult,

Acolo-n rădăcina voastră,

Un prinț cu-o cruce pe pământ

Și nu ți-a pus-o ție-n față.

Vruși să-l cobori, dar al tău nume

S-a-ntipărit pe undeva,

E timpul să îți ceri iertare

Sau vrei să-ncerci și altceva?

Nu-ți fuse cu îndestulare,

Te arătași din nou, cumva,

Un phoenix te trecu  prin mare

Pe saltul lui, pe dumneata.

În zbor înalt s-a  preschimbat

Trecând prin soare ca părerea

Și s-a întors împlătoșat

Pe unde-a cunoscut durerea.

Iar când un ochi i-a lăcrimat

O stea cu șase colțuri pline,

Cu-ai tăi, cuprinși de frenezie,

O azvârlirăți unui câine.

Acum să stați împărătește,

Căci profeția s-a-mplinit,

Și la picioare, ca-n poveste,

Aveți  Pleiadele de-argint.

E timpul ca să vă smeriți,

Căci locul lor nu e în tină,

Sau, dimpotrivă, să striviți

Tot harul lor care-i de vină.

Când luna stă înfiptă-n gard

Ca o secure lucitoare,

Un phoenix prins în zbor rotat

Întoarce timpul în hotare.

Aprinde lumi, aprinde focuri

De sfera timpului nestinse,

Urcând Pleiadele la loc,

De Orion etern neprinse!

faceri

ochiul tigrului

vânează vis după vis

facerea zilei

CARON NE PRIVEȘTE ȘI NE DĂ-NAPOI

Azi, o revedere la obiecte pierdute,

Cică-n Apa Sâmbetei s-au pierdut prea multe,

La ponton ne-așteaptă plin de importanță

Caron cel Bătrân, fără de vacanță.

Cerberul ne latră asmuțit din barcă,

Hai să ne salvăm pe a noastră arcă

Și din întuneric înapoi să luăm

Ce ni se cuvine, răul să-l uităm.

Cine suntem știi și mi-ai povestit,

Nici eu nu-s străină, știu de ce-ai venit,

Ne-am citit în ochi ce-am adus cu noi

Caron ne privește și ne dă-napoi…

Timpul fără timp, ploaia fără ploaie,

Dorul fără dor, flacăra-n văpaie,

Zâmbetul cu soare, luna dintr-un vis,

Versul pentru scripcă să se lase scris.

Vino mai aproape cu toc și cerneală,

Hai să batem palma pentr-o învoială,

Ca la ce-am găsit și a fost pierdut

Să-i punem lumină dacă a durut.

23.10.2018