”PÂNĂ CÂND NE VOM REVEDEA”
Dintre file adormite a căzut
un semn de carte,
Înțelept ca un oracol, cu margini întunecate,
Pân’și timpul prăvălise în trecutul prăfuit,
Păstrând doar secunda fetei cu
gândul la un iubit.
Va fi fost în alte vremuri o poveste
de iubire,
Cu răvașe scrise-n taină, cu sfială
și uimire,
Netrimise niciodată, ferecate-ntr-un
sertar,
Date amintirii-amare și-unui oftat
în zadar.
A rămas din toate-acestea semnul
ăsta din hârtie
Mut, subțire, 'ngălbenit,
parfumat cu iasomie,
Scris cu tocul, cu migală și
dantele din cerneală,
Doar c-un vers din univers,
dincolo de-o bănuială.
Și-au trecut de-atuncea anii,
seculii cu ierni geroase,
Și din carte-n carte semnul a
ajuns pe mâini frumoase,
La un iarmaroc cu lucruri
aduse din mahala,
Când sorții îi întâlniră pe
un el și pe o ea.
Amândoi se aplecară să rădice
semnul cărții,
Mâinile se-mpreunară poate
dintr-o voie-a sorții,
Tresărind el se retrase și-și
văzu de al său drum,
Ea zâmbi privind în urmă-i, nu știi cine sunt acum...
