SUB ZĂPEZI DIN FOC DE AŞTRI, AZI ÎNFLOREŞTE PIERSICUL! LA MULŢI ANI URIAŞI, MAESTRE FLORIN PIERSIC!

Cu troiene-n barba albă, Gerar scutură ninsoare,
Îmbrăcând ziua în straie dalbe, pentru sărbătoare,
Iar în taină, ca-n poveste, iarna slobozeşte flori:

"LA MULŢI ANI SĂ AI, FLORINE! PIERSIC ÎN PLETE CU SORI!"

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un suflet uriaş care ţine-ntr-o palmă o ţară întreagă, numai zâmbind! 
Dăruit cu o forţă herculiană, având strălucirea mitică a eroilor legendari, dar şi sorbitura înţelepciunii zamolxiene, acest spirit uriaş trece prin dimensiunile timpului dimpreună cu ţara. Este unul din"Oameni Măriei Sale, Poporul", un spirit păzitor al acestor locuri, deopotrivă luptător şi patriarh. Sufletul Marelui Piersic trebuie să-l cauţi în spatele mărilor sale de cuvinte, având sinceritatea gheţarului, impetuozitatea ardentă a luptătorului şi stindardul romantismului cavaleresc( clusterumul planetelor din Peşti) - un miraculos fulg de nea, ilustrând paradoxul zăpezii din foc de aştri. Sensul vieţii sale este să consolideze structura acestui neam (Nodul Nord în Capricorn) prin propovăduirea încărcăturii emoţional-vibratorii a graiului românesc! 
Ei bine, unele spirite se ridică deasupra vremurilor, transgresând contingentul, devenind simboluri, iar MAESTRUL PIERSIC este unul dintre acestea! Iată de ce parfumul florilor de piersic este măcar la fel de căutat ca adierea florilor de tei...

Pe o creangă de cais...

sursa: http://cristianhartie.wordpress.com/2010/05/07/cais-inflorit/

Frunză plânsă, scuturată,
Sub zăpezi gândite-n sori,
Suie-ţi vaierul, surato,
Pe secundele din flori!


Şi mă lasă doar pe mine
În inimă să-l primesc,
Plânsul dorului, surato,
Să mă-ncerc să îl doinesc!


Pe-un obraz o stea crăiască,
Mai albastră ca o soartă,
Va aluneca, surato,
Cine-mi stă lângă o poartă?


Pare visul meu cel tainic,
Sau e taina unui vis?
Lună plină e, surato,
Pe o creangă de cais...