O întrebare ca o
noapte-adâncă,
Ți-a luat atâta
timp ca să mi-o spui,
Mi-e-ntunecata
umbră ca o stâncă
Și n-o arăt în
fața orișicui.
Sunt omul care
caută lumina
Acolo unde
nimenea nu vrea,
Chiar dacă-i
întuneric, bată-l vina,
Dezleg un adevăr în fața ta.
Ceai negru, pune
încă o măsură,
Să-l bem în tihnă
de-astă dată-n doi,
Ce-ai negru, hai,
privește fără ură,
Nu am venit să
îți declar război,
Arcașul își
întinde-acolo-n ceruri
Ca nimeni altul
arcul său stelar,
Te iau de mână,
nu cumva să tremuri,
Dac-a ochit,
poemul meu ți-e dar.
Ca un mărgăritar
de prin balade
Doar pentru tine
verbul s-a-ntrupat
Și s-a aprins
lumina în Pleiade,
Arcașul câinele
și-a mângâiat.
