Pe o piatră, lângă mare,
Pusei ceașca de cafea
Și-un ghioc ieșit la soare,
Să văd ce s-o întâmpla.
Să se afle că nu plec
Până nimfa nu se-arată,
C-un creion din lemn de tec
Pictai ancora îndată.
În adâncurile-albastre
Nimfa-și scutură din plete
Nestematele măiastre
Și privi pe îndelete.
Gândul ei se prefăcu
Într-un val ce-atinse piatra,
Zmelcul nici că mai tăcu
Din ecou înflori vatra…
Câte flori se arătară,
Tot de-atâtea ori și eu,
Te strigai azi prima oară,
Să te-aduc din visul meu.
Ochii ni se întâlniră
Și din strălucirea lor
Sufletele tresăltară
De-o iubire ca un zbor –
Leagă și dezleagă norii,
Limpezește apele,
Mișcă-n alte ceruri sorii
Și ne-adună șoaptele –
Te uiți unde-am însemnat
Ancora să dau de tine,
Pe o ceașcă de cafea…
Vii cu farfuria mâine?
