Pe-o carte ilustrată cu flori de păpădie
Ți-am scris cândva trei rânduri
C-o pană argintie.
Dar n-a ajuns la tine sau a ajuns în vis,
Căci nu mai este vară
Sau drumul e închis.
Eu nu-ți ațin cărarea cu frunzele covor
Când numai crizantema
Se reazimă de-un dor.
Privesc cum norii plimbă pe vârf sau apăsat
O ploaie-nfrigurată
Sau vântu-nlăcrimat.
Iau pana de-astă dată și-o pun la pălărie
Să fac să-mi zboare gândul,
În loc s-o pun să-ți scrie.
Am risipit cândva cuvinte-n fața ta,
Ce-am semănat s-a stins
Sau e al altcuiva.
Sau poate-acum târziu la tine a-nflorit,
Arată-mi primăvara
Când toamna m-a găsit.
Și – cine știe – poate că toamna s-o-mbuna
Sub vraja margaretei
Și pomii i-o lăsa…
