E vremea crizantemelor moțate
Și-a prăfuitelor poeme simboliste,
A ploilor și a umbrelelor certate
Cu soarele și rimele cubiste.
Din umbra zilei mușcă fără milă
Tomnatice păreri, răbojul cu regrete,
Întoarsă către sine o privire-agilă
Sub borul pălăriei cu pene de egrete...
Pianul doarme dus c-un portativ uitat
În așteptarea serenadei pentru ploaie,
Dar unde-s degetele care au cântat
Cândva o partitură a stărilor, vioaie?
Din amintiri s-au dezlegat secrete
Păzite strașnic în vise rătăcite,
Azi frigul toamnei stârnit ca un erete
A sfâșiat perdeaua ploii spălăcite.
Pe undeva s-o fi deschis o ușă
Cât gândul unei lacrimi furișate,
Din porțelan, un zâmbet de păpușă
S-a pus chezaș pentr-o eternitate.
