11/4/12

SLOVE ROTUNJITE PE COLŢUL CLIPEI






Un băiat cam năzdrăvan

A plecat în lume-odată,

Unii ziceau că e lungă,

Alţii spuneau că e lată.



Şi pornind la întâmplare

Ca lumea să o cuprindă,

Mergând fără socoteală

Se lovi în cap de-o grindă!



Şi când îşi plângea de milă

Iată-l vine pe cărare,

De la marginile lumii,

Un bătrân cu-o cârjă mare.



Mergea lin, cu pasul moale,

De părea cum că pluteşte,

Îi albise vremea umbra,

Purta cârja-mpărăteşte.



Şi văzu băiatul ăsta,

Cu un vis de tinereţe,

Zise potrivindu-şi vocea:

“Un drumeţ îţi dă bineţe!



Văd că grinda asta proastă

Ţi se puse curmeziş,

Dacă vrei să mergi în lume

Cată drept, iar nu pieziş!”



Iar băiatul auzindu-l

Se şi lumină la faţă

“Bunule, cu plete dalbe,

Ia-mă, ia de mă învaţă!”



“Hai cu mine năzdrăvane,

Să-ţi arăt lumea rotundă,

Nu bătând-o cu piciorul,

Ci închipuită-n undă.”



Şi-au zburat ca zburătorii,

Printre norii din poveste,

Cu cârja tăind cărarea

Stârnind ploile celeste.



Şi-au ajuns la crugul vremii,

Unde izvorau secunde,

Ce purtau în ele semne

Şi destine tremurânde.



Înţeleptu-nchise ochii,

Cu cârja lovi izvorul

Şi din unda lui ieşiră

Bucuria, jalea, dorul.



“Uite, băietane, mersul,

Lumea curge printre clipe

Azi c-un strop de bucurie,

Mâine jeluind risipe.



Ce rămâne-n urmă? Dorul!

Ca o pasăre măiastră,

Fâlfâind pe la ferestre,

Zâmbet, lacrimă albastră.”



Cum le rostui bătrânul,

Vorbele se aşezară,

Printre gândurile repezi

Ale unui bard, pe seară…



Şi cu slove rotunjite,

Le scrise pe-un colţ de carte,

Am găsit-o şi eu astăzi

Şi o dau pe mai departe!

8/27/12

DESPRE VIS




Visul? O tresărire a imaginaţiei, descriind sublim profeţii despre trecut şi amintiri dinspre viitor.

7/2/12

DESPRE BUCURIE







Bucuria are candoarea zbaterii aripilor de fluture. Fâlfâie uşor, cu vioiciune, de la un suflet la altul, polenizând stări. Când înfloreşte bucuria caut-o sub streaşina unei priviri luminoase!




6/5/12

MAESTRUL DUMITRU LUPU, COMPOZITORUL UNEI SINGURE IUBIRI






Piteştiul anilor 1980 te întâmpina de la intrarea în oraş cu aranjamente florale din salvie şi trandafiri. Am rămas cu nostalgia acestui loc în care contemporanii noştri celebrează simfonia lalelelor, an de an, şi nu pot să nu mă gândesc la Piteşti decât ca la oraşul tuturor florilor din lume. Destinul MAESTRULUI DUMITRU LUPU s-a înălţat din acest orăşel cu un farmec aparte, din care a reţinut freamătul din Trivale, bogăţia coloristică şi parfumul florilor, sublimându-le în armonii muzicale care înnobilează mişcările sufletului şi elevează cu solemnitate sentimentul de dragoste.

MAESTRUL DUMITRU LUPU s-a impus ca o personalitate de nişă, fiind promotorul unui curent muzical aşezat pe un riguros fundament clasic, stilizând motive ale chanson-ului franţuzesc, într-o epocă de vârf a şlagărului. Din Piteşti, bagheta MAESTRULUI DUMITRU LUPU croia în anii 1980-1989 diferenţa specifică faţă muzica Bucureştiului, dând o identitate aparte Piteştiului în circuitul artistic naţional şi consacrând compozitorul atât în ţară, cât şi peste hotare, dimpreună cu textierii Mala Bărbulescu şi Viorela Filip, şi  artiştii-interpreţi Ileana Şipoteanu şi Daniel Iordăchioaie. 
De atunci, au trecut vreo 25 de ani... A rămas însă vibraţia valului ridicat de MAESTRUL DUMITRU LUPU din atmosfera piteşteană  şi o reţetă de succes despre familia artei şi arta  familiei, care s-a reinventat, păstrând alura şi tonusul începuturilor, pentru a dovedi încă o dată împreună cu Gabriel Dorobanţu că"POVESTEA NU S-A TERMINAT"!

MAESTRUL DUMITRU LUPU îşi porneşte căutările muzicale din vers, îmbrăcând cuvintele cu o haină muzicală rafinată, meşterind valuri de emoţii, care atingând sufletul ascultătorilor, se lipesc ca marca de scrisoare. Dragostea la DUMITRU LUPU are tentaţia plecării şi motivul reîntoarcerii,  asemenea mişcării perpetue a valului, care pleacă, prinde cerul, descrie unda verde perfectă, se pleacă reverenţios în faţa uscatului şi se retrage pe furiş, dar şi vocaţia aşteptării. Este o dragoste fără sfârşit, cum au aşezat-o pe hârtie Florin Pretorian şi Mala Bărbulescu, şi cum i-a dat aripi muzicale DUMITRU LUPU.

Gabriel Dorobanţu, prin excelenţă, este artistul care din 1986 până azi a păstrat în actualitatea muzicală pe plan naţional, dar şi internaţional, piesele MAESTRULUI DUMITRU LUPU, valorizând colaborarea cu echipa DUMITRU LUPU, care s-a şi convertit într-o autentică prietenie. Cu"POVESTEA NU S-A TERMINAT", un artist aduce în prim planul publicului un compozitor, iar echipa GABRIEL DOROBANŢU - DUMITRU LUPU te prinde în întâmplarea muzicală şi simţi nevoia să le fredonezi refrenele ascultându-le la radio, însorind  dimineţile lunii iunie. Eh,"MÂINE E O ALTĂ ZI"! Audiţie plăcută!







4/20/12

PACHEŢEL DE PRIMĂVARĂ




Venise iar primăvara peste oameni. Pe unii îi întinerise cu culorile ei, pe alţii, ba! Alcestei îi trezise o tresărire aparte, ca şi cum ar fi trăit simultan în mai multe universuri. Ca şi cum i s-ar fi trezit zeci de ochi de care până acum nu fusese conştientă. Timpul măsura sferic spaţii văzute şi nevăzute. Dacă se afla acum într-un loc, trebuie să fi avut sens în alt timp.
Călătoriile Alcestei în timp treceau printr-o stare fizică staţionară, în care"mişcarea"se traducea prin vibraţie. Efluvii de vibraţii trezite primăvăratic de foşnetul înfrunzirii şi înmuguririi, de magia înfloririi. Da, îi trecu prin minte că primăvara se coboară cu toţi îngerii, ca să aibă puterea să-nvingă somnul îngheţului. Şi atunci merse înainte, căutând acolada unei alei străjuită de un copăcel cu o coroană ca o umbrelă, în căutarea unui sărut. Dar nu găsi nici copacul şi nici sărutul. Timpul le ştersese trecerea cu iarba verde şi grasă, prospăt tunsă.
Mirosea verde, a nou! Berbecul lovise echinocţiul de primăvară cu puterea începutului. Bău apa rece şi se aşeză pe o bancă, închizând ochii, şi dincolo de perdeaua pleoapelor începu filmul Alcestei în care aştepta un semn ca o chemare. Se lăsă cuprinsă de braţele învăluitoare ale păcii şi din închipuirea ei se văzu crescând şi apropiindu-se: avea cercei argintii în formă de con, decoraţi cu pietricele din sticlă, viu colorate, şi purta robă verde din mătase, iar din mâneca dreaptă îşi văzu mâna fină, cu degete lungi, mânuind cu meşteşug un toc din sticlă, deasupra unui pergament pe care înfloreau sfios magnolii…

UMBRA MAGNOLIEI



Prin timpuri lungi cărare bătută are gândul
Suind prin spaţii large, neţărmurite-n văi
Adânci, căscate-n hăuri de clipe siderale -
Lumina spintecând-o în mii şi mii de căi.

Mai iute nici că este ca gândul vreo clipită
Plânsă încet din ochiul stelei celei reci,
Sticloasă, împietrită pe genele lui Cronos -
Pe unde urcă, lin, tresar izvoare seci.

Cu gândul în buiestru la rădăcina lumii
Ajung c-un curcubeu rotund ca un ecou
Voios ca Făt-Frumos, mai neînfricat ca Zmeul -
Spaţiul se face punct şi ne-ntâlnim din nou.

E-acolo, înflorită-n hotarul de lumină,
Ca laptele de albă, cu frunziş de jad,
Dulce-amărui ca vremea - gând fără anotimpuri,
Magnolia din punct, sădită de un bard.

Suavă arătare, paharnică de raiuri,
Purtând măreţ pe ram pocalele cu nart,
Ca Hecate te-mbie să guşti din a ei umbră –
Un singur strop şi lumile nu se despart.






3/1/12

1 MĂRŢIŞOR CU BUCURIE!




FIE IARĂ PRIMĂVARĂ, CU"POVEŞTI NETERMINATE",
CU ALEI SMĂLŢATE-N FLORI PRINTRE ZÂMBETE MIRATE,
ŞI-N SPLENDOAREA UNUI VIS PRINS CU FIRUL ÎMPLETIT,
S-ADUCI "FLORILE DIN LUME", CE LE AI DE OFERIT!
SĂ LE-ADUCI, SĂ FIE "TOATE", CHIAR DE NU ESTE UŞOR,
DAU ÎN SCHIMB, CU DRAG, ÎN RIME, TAINA UNUI MĂRŢIŞOR!







FĂRĂ DISCUȚII

  -Ne trebuie un profesor la Școala de Arte. -Directore, sunt avu ț i în vedere  ș i ăia care  ș tiu carte? -Ah, pe dumneata te cunosc, ai t...