Prin timpuri lungi cărare bătută are gândul
Suind prin spaţii large, neţărmurite-n văi
Adânci, căscate-n hăuri de clipe siderale -
Lumina spintecând-o în mii şi mii de căi.
Mai iute nici că este ca gândul vreo clipită
Plânsă încet din ochiul stelei celei reci,
Sticloasă, împietrită pe genele lui Cronos -
Pe unde urcă, lin, tresar izvoare seci.
Cu gândul în buiestru la rădăcina lumii
Ajung c-un curcubeu rotund ca un ecou
Voios ca Făt-Frumos, mai neînfricat ca Zmeul -
Spaţiul se face punct şi ne-ntâlnim din nou.
E-acolo, înflorită-n hotarul de lumină,
Ca laptele de albă, cu frunziş de jad,
Dulce-amărui ca vremea - gând fără anotimpuri,
Magnolia din punct, sădită de un bard.
Suavă arătare, paharnică de raiuri,
Purtând măreţ pe ram pocalele cu nart,
Ca Hecate te-mbie să guşti din a ei umbră –
Un singur strop şi lumile nu se despart.
