Piteştiul anilor 1980 te întâmpina de la intrarea în oraş cu aranjamente florale din salvie şi trandafiri. Am rămas cu nostalgia acestui loc în care contemporanii noştri celebrează simfonia lalelelor, an de an, şi nu pot să nu mă gândesc la Piteşti decât ca la oraşul tuturor florilor din lume. Destinul MAESTRULUI DUMITRU LUPU s-a înălţat din acest orăşel cu un farmec aparte, din care a reţinut freamătul din Trivale, bogăţia coloristică şi parfumul florilor, sublimându-le în armonii muzicale care înnobilează mişcările sufletului şi elevează cu solemnitate sentimentul de dragoste.
MAESTRUL DUMITRU LUPU s-a impus ca o personalitate de nişă, fiind promotorul unui curent muzical aşezat pe un riguros fundament clasic, stilizând motive ale chanson-ului franţuzesc, într-o epocă de vârf a şlagărului. Din Piteşti, bagheta MAESTRULUI DUMITRU LUPU croia în anii 1980-1989 diferenţa specifică faţă muzica Bucureştiului, dând o identitate aparte Piteştiului în circuitul artistic naţional şi consacrând compozitorul atât în ţară, cât şi peste hotare, dimpreună cu textierii Mala Bărbulescu şi Viorela Filip, şi artiştii-interpreţi Ileana Şipoteanu şi Daniel Iordăchioaie.
De atunci, au trecut vreo 25 de ani... A rămas însă vibraţia valului ridicat de MAESTRUL DUMITRU LUPU din atmosfera piteşteană şi o reţetă de succes despre familia artei şi arta familiei, care s-a reinventat, păstrând alura şi tonusul începuturilor, pentru a dovedi încă o dată împreună cu Gabriel Dorobanţu că"POVESTEA NU S-A TERMINAT"!
MAESTRUL DUMITRU LUPU îşi porneşte căutările muzicale din vers, îmbrăcând cuvintele cu o haină muzicală rafinată, meşterind valuri de emoţii, care atingând sufletul ascultătorilor, se lipesc ca marca de scrisoare. Dragostea la DUMITRU LUPU are tentaţia plecării şi motivul reîntoarcerii, asemenea mişcării perpetue a valului, care pleacă, prinde cerul, descrie unda verde perfectă, se pleacă reverenţios în faţa uscatului şi se retrage pe furiş, dar şi vocaţia aşteptării. Este o dragoste fără sfârşit, cum au aşezat-o pe hârtie Florin Pretorian şi Mala Bărbulescu, şi cum i-a dat aripi muzicale DUMITRU LUPU.
Gabriel Dorobanţu, prin excelenţă, este artistul care din 1986 până azi a păstrat în actualitatea muzicală pe plan naţional, dar şi internaţional, piesele MAESTRULUI DUMITRU LUPU, valorizând colaborarea cu echipa DUMITRU LUPU, care s-a şi convertit într-o autentică prietenie. Cu"POVESTEA NU S-A TERMINAT", un artist aduce în prim planul publicului un compozitor, iar echipa GABRIEL DOROBANŢU - DUMITRU LUPU te prinde în întâmplarea muzicală şi simţi nevoia să le fredonezi refrenele ascultându-le la radio, însorind dimineţile lunii iunie. Eh,"MÂINE E O ALTĂ ZI"! Audiţie plăcută!