Nimeni nu ne-a învățat
Cum se face primăvară,
De-am știut om fi uitat,
Demienii ies afară!
Nimeni nu ne-a amintit
Cum scoteam ziua din noapte,
De-am știut om fi uitat,
Demienii poartă șoapte!
Nimeni nu ne-a întrebat
Cum chemam lupii să vie,
De-am știut om fi uitat,
Demienii îi învie!
Și din timpuri adâncite
Unde ochiul nu pătrunde,
Se trezesc priviri de ciute,
Demienii stârnesc unde!
Adevăruri ca zăpada
Munții încă poartă-n frunte,
Arcul sfânt s-a încordat,
Demienii țin o curte!
S-a închis cercul răbdării,
Negurile dau pe-afară,
Darurile-au așteptat,
Demienii le coboară!
Jos pe pragul îndurării
A sosit timpul luminii,
Se trezesc colindătorii,
Demienii-aruncă spinii,
Să fie de pus pe foc
Când o fi de trebuință,
Sfatul bun să aibă loc:
Să-ndrăznim să fim o ființă!
