STRĂINII ÎN NOAPTE SĂRBĂTORESC ZIUA PIERSICULUI

"STRĂINI ÎN NOAPTE"VOM VENI LA TINE
CU GÂNDURI PROFEŢIND A NEMURIRE,
CU GALBENI TRANDAFIRI LA BUTONIERE,
SĂ ÎŢI URĂM MULŢI ANI, FLORINE!






 

POMUL FĂRĂ NUME

HAIKU 


Neclintit de alb,

Copac traumatizat,

Ninge cu iertări.

Timpul doarme dus,

Lângă rana pomului,

Corbii la apus.


Ce-a fost a trecut,

Vâscul nu se lasă smuls

Din pomul-înger...

ORIGAMI CU GÂNDURI

Cocorii erau gata, mai albi ca zăpada. O mie de păsări de hârtie peste care îşi suflase bucuria lăuntrică şi pe care degetele sale îi înaripase cu iubire. Acum trebuia să îi slobozească cu puterea înmiită a unui gând, să îl ajungă pe el, cel nevăzut, şi să îl cuprindă cu pacea lumii. Binecuvântă plecarea lor şi văzu stolul de cocori înălţându-se, ridicând cerul şi închipuind o mie de îngeri albi, care îşi acopereau chipurile cu aripile, lăsând privirii nişte uriaşi nori de vreme bună.

Tăriile cerului se descreţiră când norii albi se făcură una cu nemărginirea timpului, iar soarele se arătă în brumar cu fervoarea strălucitoare din mai.

Ea se dădu drumului, părăsind aglomeraţia oraşului. De o parte şi de alta a şoselei mijise grâul de toamnă. După câţiva zeci de kilometri, pe o brazdă înverzită văzu o pereche de porumbei albi. Semn că gândul lui îl găsise pe al ei.

SLOVE ROTUNJITE PE COLŢUL CLIPEI

Un băiat cam năzdrăvan

A plecat în lume-odată,

Unii ziceau că e lungă,

Alţii spuneau că e lată.



Şi pornind la întâmplare

Ca lumea să o cuprindă,

Mergând fără socoteală

Se lovi în cap de-o grindă!



Şi când îşi plângea de milă

Iată-l vine pe cărare,

De la marginile lumii,

Un bătrân cu-o cârjă mare.



Mergea lin, cu pasul moale,

De părea cum că pluteşte,

Îi albise vremea umbra,

Purta cârja-mpărăteşte.



Şi văzu băiatul ăsta,

Cu un vis de tinereţe,

Zise potrivindu-şi vocea:

“Un drumeţ îţi dă bineţe!



Văd că grinda asta proastă

Ţi se puse curmeziş,

Dacă vrei să mergi în lume

Cată drept, iar nu pieziş!”



Iar băiatul auzindu-l

Se şi lumină la faţă

“Bunule, cu plete dalbe,

Ia-mă, ia de mă învaţă!”



“Hai cu mine năzdrăvane,

Să-ţi arăt lumea rotundă,

Nu bătând-o cu piciorul,

Ci închipuită-n undă.”



Şi-au zburat ca zburătorii,

Printre norii din poveste,

Cu cârja tăind cărarea

Stârnind ploile celeste.



Şi-au ajuns la crugul vremii,

Unde izvorau secunde,

Ce purtau în ele semne

Şi destine tremurânde.



Înţeleptu-nchise ochii,

Cu cârja lovi izvorul

Şi din unda lui ieşiră

Bucuria, jalea, dorul.



“Uite, băietane, mersul,

Lumea curge printre clipe

Azi c-un strop de bucurie,

Mâine jeluind risipe.



Ce rămâne-n urmă? Dorul!

Ca o pasăre măiastră,

Fâlfâind pe la ferestre,

Zâmbet, lacrimă albastră.”



Cum le rostui bătrânul,

Vorbele se aşezară,

Printre gândurile repezi

Ale unui bard, pe seară…



Şi cu slove rotunjite,

Le scrise pe-un colţ de carte,

Am găsit-o şi eu astăzi

Şi o dau pe mai departe!

DESPRE VIS

Visul? O tresărire a imaginaţiei, descriind sublim profeţii despre trecut şi amintiri dinspre viitor.

DESPRE BUCURIE

Bucuria are candoarea zbaterii aripilor de fluture. Fâlfâie uşor, cu vioiciune, de la un suflet la altul, polenizând stări. Când înfloreşte bucuria caut-o sub streaşina unei priviri luminoase!

MAESTRUL DUMITRU LUPU, COMPOZITORUL UNEI SINGURE IUBIRI

Piteştiul anilor 1980 te întâmpina de la intrarea în oraş cu aranjamente florale din salvie şi trandafiri. Am rămas cu nostalgia acestui loc în care contemporanii noştri celebrează simfonia lalelelor, an de an, şi nu pot să nu mă gândesc la Piteşti decât ca la oraşul tuturor florilor din lume. Destinul MAESTRULUI DUMITRU LUPU s-a înălţat din acest orăşel cu un farmec aparte, din care a reţinut freamătul din Trivale, bogăţia coloristică şi parfumul florilor, sublimându-le în armonii muzicale care înnobilează mişcările sufletului şi elevează cu solemnitate sentimentul de dragoste.

MAESTRUL DUMITRU LUPU s-a impus ca o personalitate de nişă, fiind promotorul unui curent muzical aşezat pe un riguros fundament clasic, stilizând motive ale chanson-ului franţuzesc, într-o epocă de vârf a şlagărului. Din Piteşti, bagheta MAESTRULUI DUMITRU LUPU croia în anii 1980-1989 diferenţa specifică faţă muzica Bucureştiului, dând o identitate aparte Piteştiului în circuitul artistic naţional şi consacrând compozitorul atât în ţară, cât şi peste hotare, dimpreună cu textierii Mala Bărbulescu şi Viorela Filip, şi  artiştii-interpreţi Ileana Şipoteanu şi Daniel Iordăchioaie. 

De atunci, au trecut vreo 25 de ani... A rămas însă vibraţia valului ridicat de MAESTRUL DUMITRU LUPU din atmosfera piteşteană  şi o reţetă de succes despre familia artei şi arta  familiei, care s-a reinventat, păstrând alura şi tonusul începuturilor, pentru a dovedi încă o dată împreună cu Gabriel Dorobanţu că"POVESTEA NU S-A TERMINAT"!

MAESTRUL DUMITRU LUPU îşi porneşte căutările muzicale din vers, îmbrăcând cuvintele cu o haină muzicală rafinată, meşterind valuri de emoţii, care atingând sufletul ascultătorilor, se lipesc ca marca de scrisoare. Dragostea la DUMITRU LUPU are tentaţia plecării şi motivul reîntoarcerii,  asemenea mişcării perpetue a valului, care pleacă, prinde cerul, descrie unda verde perfectă, se pleacă reverenţios în faţa uscatului şi se retrage pe furiş, dar şi vocaţia aşteptării. Este o dragoste fără sfârşit, cum au aşezat-o pe hârtie Florin Pretorian şi Mala Bărbulescu, şi cum i-a dat aripi muzicale DUMITRU LUPU.

Gabriel Dorobanţu, prin excelenţă, este artistul care din 1986 până azi a păstrat în actualitatea muzicală pe plan naţional, dar şi internaţional, piesele MAESTRULUI DUMITRU LUPU, valorizând colaborarea cu echipa DUMITRU LUPU, care s-a şi convertit într-o autentică prietenie. Cu"POVESTEA NU S-A TERMINAT", un artist aduce în prim planul publicului un compozitor, iar echipa GABRIEL DOROBANŢU - DUMITRU LUPU te prinde în întâmplarea muzicală şi simţi nevoia să le fredonezi refrenele ascultându-le la radio, însorind  dimineţile lunii iunie. Eh,"MÂINE E O ALTĂ ZI"! Audiţie plăcută!