FLORI DE SARE

Trimite-ți pescărușii pe aripile nopții,

C-un gând sărat ca marea,

Săltând smaraldu-n val,

Să-mi bată la fereastră,

Când stelele îngână,

Un cântec smuls din lună -

Solemnul madrigal.

 Și nu uita, poruncă să dai gândului tău,

Buchet de flori de sare

Să fie-n ochii mei,

Atunci când pescărușii

Țipând mirări frenetic,

Se scaldă-n raza lunii

Și-mi plouă cu idei.

CEAI DE IASOMIE

Se gândi că dragostea adevărată se cunoaşte după puterea de aşteptare.
Ca inima să se cureţe, ca sufletul să se înalţe, ca iubirea să fie preţuită prin credinţă, lacrimă, căderea piedicilor, răbdare.
Şi când toate fi-vor rânduite, se văzu zâmbind dimineţii, ţinând-l de mână.
În salon, pe o măsuţă din arbore de pagodă, îi aşteptau două ceşti cu ceai şi un buchet de mărgăritari.

VINOVAT ESTE RĂSURUL

Și-am zis verde din grădină,

Floarea albă n-are vină

Că-ntr-o zi te-am întâlnit

Și cu dor te-oi fi privit.

Și – cum mă tot întrebam -

O pasăre de pe-un ram

Prinse glas și îmi șopti

De răsurul dintre vii.

Cică vina e a lui,

Că e floarea dorului!

Dacă-l iei când e boboc

Iese-o dragoste cu foc;

Dacă ai puțin răbdare

Și răsurul dă în floare,

Dragostea nu e nebună,

Se-mblânzește pe o strună!

De-i răsurul ca un soare,

Cică dragostea e mare,

Dacă-i roșu ca rubinul,

Undeva este și spinul!

UN VIS CU SOARE

Doarme luna-ncovoiată, 

Jumătate e plecată,

Undeva unde lumina 

N-a ajuns-o niciodată,

Dacă dor de ducă-ți vine, 

Mergi senin pe al tău drum,

Dar agaț'un vis cu soare 

De un corn de-al ei diurn.

Soarele va răsări 

Smulgând ziua din neant,

Luna s-o rostogoli 

Scăpând visul în Levant,

Iar când dimineața bate

Pe la geamuri, pe la uși,

Dintr-o rază jucăușă 

Va sclipi un vis ghiduș.

Dacă visu-i pentru mine,

Pune-i stea în loc de timbru,

Ca s-ajungă de îndată

Dă-l cu știre unui zimbru

Cu ochi mari, halucinați, 

Ascunzând comori aprinse,

Nevăzute de alți ochi 

Și de minte necuprinse.

DESPRE LINIȘTE

Liniștea este atunci când auzi gândurile.

Dacă este lume multă se aude gândul care strigă cel mai tare. Cele tăcute se fac auzite ultimele sau deloc!

Mai bine mai târziu decât niciodată!

06.06.2014

UN MIHAI ȘI-O VERONICĂ AU PUS POEZIA-N GHINDĂ

Mă gândesc că doar în codru

Timpul lumii stă în loc,

Pe o ramură-nverzită

De-o speranță pusă-n joc.

Tei sălbatici dau în floare

Câte-un dor le mai colindă,

Un Mihai și-o Veronică

Au pus poezia-n ghindă.

Dacă pe poteci ascunse

Am să caut urma lor,

Am să prind în al meu vers

Valul prefăcut în dor.

Într-un luminiș visai

C-a-nflorit o floare-albastră,

Dacă am să o găsesc

Am s-o scriu c-o pan'albastră.

PRINSOARE

În codrul cu tâmpla ninsă

Am legat un dor cu-o tisă,

Să nu mai hălăduiască,

Lumea să nu-l mai vorbească.

Și-a trecut în zbor pe seară

Și-a atins o crengușoară,

Gândul meu ca roza-n floare

Să vază doru-n prinsoare.

Dorul meu ședea cuminte

La nimic nu lua-aminte,

Se-nvelise cu răbdare,

Tisa-i era cingătoare.

Nici de noapte, nici de frică,

Pleoapa-nchisă n-o ridică,

Numai gându-mi are-o teamă

Că nu-l bagă doru-n seamă.

Când gândul plecă din codru

Îi ieși în cale lotru',

În chimir își prinse gândul

Să cutreiere pământul.

Când se făcu dimineață

Mi se arătă în față

Dorul hoț cu gându-n mână,

Codrul îl lăsase-n urmă...