POVESTEA DIN CARUL MARE

O poveste cu noi doi

Plimbă norii ziua toată,

Carul n-are patru boi,

Poate a avut odată!

Gândul tău îmi stă pe umăr

Mititel și nevăzut,

Carul n-are patru boi,

Poate-odată a avut!

Și îmi spune numai mie

Cu glas ca de băietan:

Carul n-are patru roți,

Poate a avut mai an!

Tu șezi mândru lângă mine,

Parcă nici că m-ai văzut,

Carul n-are patru roți,

Poate mai an a avut!

Eu ascult cum e tăcerea

Ca să văd de unde-ți vine,

Carul n-are patru locuri,

Suntem doar tu și cu mine!

Și atunci, fără de veste,

Mă săruți c-așa îți vine,

Carul n-are patru locuri,

Suntem doar eu și cu tine.

CÂND AU DAT NUCII ÎN FLOARE

Am venit în noaptea ta
Când au dat nucii în floare,
Te-am chemat să mă găsești
Într-un câmp cu lăcrămioare.

Dacă m-ai fi auzit
Azi, în zori, cu roua-n floare,
Ochi în ochi ne-am fi privit,
Fără nici o supărare;

Nici că m-ai  mai fi certat,
N-ai fi pus un nor în cale,
Lumii-ntregi i-am fi zâmbit
Ascunși, dintre lăcrămioare...

RĂVAȘ DE PRIMĂVARĂ

• 
  

Astă seară să m-aștepți printre brazii tăi poeți

C-am să vin pe lună plină, când e lumea la hodină,

Să nu-mi spui că nu mă știi, nici că orele-s târzii,

Nici că dragostea mea mare e-o ispită călătoare!

Iubirea mărturisită este-o ramură-nflorită,

O știi tu, dragul meu drag, și-o cetină dintr-un brad,

Cetina o tăinuiește, bradul cu dor o-nvelește,

Iar din flori se va lega primăvara mea și-a ta!

martie 2014

GALATEEA

Un cântec este o incantație prin care o voce cu grație materializează o seamă de cuvinte într-o creație.


01.04.2014
Cluj

SUB O CREANGĂ ÎNFLORITĂ

La rădăcina lumii

M-am întâlnit cu tine,

În plete-aveai luceferi,

La gât purtai safire,

În palme două stele

Mai albe ca zăpada,

Cu care slobozeai

Ninsori, Șeherazada!

Știai povești o mie

Și una parcă-mi pare,

Unde călcai cu pasul

Pe loc ieșeau izvoare,

Minuni ca ale tale

Mai nimeni că știa,

Din nopți îngândurate

Să facă flori de stea.

Dar într-o zi când nimeni

Nici că s-ar fi gândit

Priviși livada mea

C-un vișin înflorit

Și-n nemișcare-adâncă

Ca timpul fără matcă,

Stătuși în fața porții

Chemând o soartă dreaptă!

Eu stam ascuns privirii

Și gânduri nici c-aveam,

Plecaseră cu toate

De când te cunoșteam,

Sub creanga înflorită

Ca semnul de-ntrebare

Îți căutam destinul,

Cine îmi ești tu oare?

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        

ÎN ȘOAPTĂ

O șoaptă de iubire,

Fugară ca o ciută,

În locul mâinii mele,

Ți-a netezită o cută,

Făcută într-o doară

De-un gând de așteptare,

Plecase de la mine,

Pe la apus de soare…

O șoaptă de iubire

E zâmbetul de astru,

Te scaldă-n bucurie

Te suie în albastru,

E ca o apă vie,

Ce-o beau pe înserate

Și nevăzuți, în lună,

Caii născuți din noapte…

O șoaptă de iubire

Te cheamă la fereastră

În fiecare seară,

Menind ursita noastră,

Din locul meu, de-acolo,

Tresar gândind la tine,

Căci dorul tău cel mare

Se-ascunde lângă mine…

ALBASTRUM

Am o samă de cuvinte

Strâns ținute-ntr-un căuș,

Le-aș schimba fără zăbavă

Pe o scripcă și-un arcuș.

Și-aș cânta ca să se-auză

Unde nici nu te aștepti,

Până-n cerurile-nalte

Locuite de poeți.

Și din tihna lor cerească

Pentru-o clipă i-aș trezi,

Să mă-nvețe cum albastrul

Se preface-n poezii.

Este-o muzică a firii

Vorba spusă cu blândețe,

Cum poemul smuls din nouri

A sferei muzică este.

Într-o sferă de lumină

Este-o dragoste sublimă,

În care-amândoi demult

Am închis un legământ.

Ai jurat ca să mă chemi

Peste timpuri, peste vremi,

Aprinzând o stea măiastră,

Stând în lumea ta albastră.

Am jurat să te găsesc

Și, nu cumva să greșesc,

Să las sufletul s-aleagă

Urma ta în lumea largă.

Cînd sorocul s-a-mplinit,

M-am oprit și te-ai oprit,

Eu c-un vers, tu c-o vioară,

Nu mă vezi și mă chemi iară…