N-AI FOST CA EI

Cu dar veniși iertarea să-ți plătești,

Podoabe-n aur, bune ca paftale,

Căci nu aflași de când mă vămuiești

Că n-am râvnit la darurile tale.

Neatârnarea-n  aur n-are preț,

Nu te povățuiră cei care-n neștire

Nu îți dădură înc-o dată de ales

Și te trimiseră să vii la mine.

De aș lupta din nou cu un imperiu

Oțelul nu l-aș da pe vreun lingou,

Mi-e scumpă libertatea ca în ceruri,

Capăt de pod păzit de-ai mei eroi.

N-ai fost ca ei, căci ei mă cunoscură

Și-a ta iertare le-o dădui chiar lor,

Veniși din nou cu hoți, e o mâhnire,

Să-mi fure-o haină de iau al tău cadou.

Plecarăți tot așa cum ați venit,

Ca martori nărăviți în ispitire,

Povestea cu minciuni s-a isprăvit,

Cumetrii tăi îți năruir'o nemurire.