Am fost să găsim aur în râu și zilele treceau pe lângă noi
sau noi treceam pe lângă zile. Uneori, luați de apă, ne îndepărtam, dar când
distanța creștea cam cât un anotimp, un fel de ață nevăzută ne scutura și ne
apropia. Cineva m-a întrebat atunci cam cât se pot apropia doi oameni. M-am
gândit că se pot apropia până într-atât încât unul să nu dorească să o ia
înaintea celuilalt.
FĂRĂ DISCUȚII
-Ne trebuie un profesor la Școala de Arte. -Directore, sunt avu ț i în vedere ș i ăia care ș tiu carte? -Ah, pe dumneata te cunosc, ai t...
-
Iată paşii mei, sunt semne, Ca un clinchet cristalin, Lungi cărări de urme pline, Note-nalte de destin; Dar' primeşte-le şi...
-
Dimineaţa iau un gând Îl frământ într-un cuvânt Şi-l amestec cu albastru Să se fac-un cal măiastru, Şi-i dau drumul...
-
A fost odată ca niciodată, în ș iră-te mărgărit pe-o ramură de primăvară preacurată, o minunată Floare-de-Lumină, crescută dintr-o r...