MIOZOTIS

Floare de nu-mă-uita, pusă-n suflet la păstrare,

Stai în amintirea mea, pătrunsă de așteptare,

Să te scot iar la lumină și din tot albastrul strâns

Să dau lumii o grădină, înflorită c-un surâs.

Să te pun într-o batistă și la pieptul meu s-o țin

Și, când colțu-i zboară-n vânt, să-mi alunge orice chin,

Iar parfumul tău ierbos să-mi deschidă poarta verii,

Ca să vină cin’ mi-e drag, până dau în floare merii.

Poate s-o-ntâmpla aievea, poate-o fi numai un vis,
Însemnată-i  crucea vremii-n floarea de miozotis,
Iar când plouă cu uitări peste primăvara toată,
Tu-mi trezești din amintiri  o privire-nrourată.

LA IARMAROC

Un gând de-al tău cu mine-n minte,
Mergând încet să-ți viu 'nainte,
L-am prins când ascundea cuvinte,
Să nu cumva să iau aminte.

L-am prins în palmă ca pe-un fulg,
Avea un ochi taumaturg,
Ce mă privea de la amurg, 
L-am întrebat, să stau, să fug?

Și-atunci s-a oglindit pe loc
În podul palmei un soroc,
Când o să dăm peste noroc
Ciocnindu-ne la iarmaroc.

COPACUL VIEȚII

El e copacul care-mi râde când ființa lunii este plină,

Când ale mele vorbe coapte i le așez la rădăcină,

Iar când coroana maiestuasă i-o tremură ușor zefirul

Aud poveștile lemnoase din care lumea-și țese firul.

Dacă pui cap la cap și-nnozi destine unul lângă altul,

Păduri de vorbe ai s-auzi și dintre ele-și face saltul

Acel gând unic, ca un vultur cu aripi large, aurite,

Care deschide dimineți din taina nopții-alămuite.

El trece lin din codru-n codru și se-ntărește din ecouri,

A lumii față o preschimbă și o-nconjoară cu halouri,

Ca semn că inimi lângă inimi se pun chezașe-n legăminte

Să împlinească laolaltă ce s-a jurat pe oseminte.

CA UN COCOR CARE CAUTĂ ACEEAȘI PRIMĂVARĂ

O singură iubire, ca un cocor care caută aceeaşi primăvară în fiecare an și o găsește împodobită cu alte flori... Despicând zările, cântecul lui o poartă acolo unde nu o poate gândi vreo minte omenească, trece pragurile cerurilor și se coboară cu tot ce a fost dăruită, ca o parabolă a țipătului care se eliberează din ninsori. 

FĂRĂ CUVINTE

Îngerul își ridică trompeta și suflă preț de o clipă celestă cât să se pătrundă de veșnicie cântecul său revărsat asupra pământenilor. Se dezlegară băierile cerului și se însemnă iarna pe acoperișurile caselor, prin grădini și mai ales în sufletele oamenilor, ca o sărbătoare așteptată. Cu fiecare fulg se topi o amintire și toți laolaltă se așternură ca o potecă neîncepută, pe care pașii noștri începură să se caute unii pe alții, fără cuvinte și fără încetare, dezghețând tăcerile. Nu mai este mult până la primăvară.

FLORI DE HIACINT

Stele opaline cântă visul lumii răstignit,
Mâna nopţii se întinde către zorii de argint,
Singur doar un înger râde din vitraliul aurit
Înflorind tiptil în glastre florile de hiacint.

Altă zi îşi pune straiul vălurit de avatare,
Soarele se rotunjeşte după melcii din răzoare,
Singur doar un înger râde din vitraliul aurit,
Pustnicul se-nveseleşte privind la un hiacint.

noiembrie 2010

LA MULȚI ANI!

Să v-aducă anul ce aduce ceasul,
Noroc, sănătate s-aveți la tot pasul,
Bucurii cu carul, drumuri dezlegate,
Gânduri luminoase, meșteșug în toate!